Antena 3 CNN Politică Cât de bogat este Florin Cîţu! Sume imense în conturi. Şeful de la Finanţe acordă și împrumuturi

Cât de bogat este Florin Cîţu! Sume imense în conturi. Şeful de la Finanţe acordă și împrumuturi

Denisa Nedelcu
1 minut de citit Publicat la 11:10 10 Iul 2020 Modificat la 11:10 10 Iul 2020

Ministrul de Finanţe Florin Cîţu deţine jumătate dintr-un teren agricol, în suprafaţă de un hectar, situat în comuna Goleşti din judeţul Vâlcea. Terenul a fost dobândit în anul 2014 şi este obţinut de şeful de la Finanţe prin donaţie.

De asemenea, Cîţu mai are jumătate dintr-un alt teren, dar forestier, cu o suprafaţă de 75 de hectare, aflat tot în judeţul Vâlcea, dar în comuna Voineasa. Terenul este din 2013 şi e obţinut tot prin donaţie.

La ambele terenuri, Florin Cîţu este titular numai pe jumătate, restul fiind pe numele lui George Cîţu, fratele său. Ambele terenuri sunt obţinute prin donaţie de la părinţii lor, Elena şi Vasile Cîţu.

Cîţu, două terenuri şi două case

În ce priveşte clădirile, liberalul Florin Cîţu are un apartament de 130 de metri pătraţi în Capitală, în sectorul 2. Acesta este proprietate personală şi este cumpărat în anul 2007, prin credit.

De asemenea, ministrul Finanţelor mai este proprietarul a jumătate dintr-o casă de locuit din Vâlcea, comuna Goleşti, în suprafaţă de 130 de metri pătraţi. Casa este dobândită în anul 2014 şi a fost, de asemenea, donată de părinţi. 

400.000 în bancă şi 300.000 lei, venituri

La capitolul venituri, şeful de la Finanţe are 400.000 de lei, bani depozitaţi într-un cont bancar.

Totodată, Florin Cîţu a câştigat în anul 2019 puţin peste 122.000 lei din activitatea de senator al PNL şi aproape 30.000 de lei, ca ministru al Finanţelor Publice. Adică, un venit total de circa 150.000 de lei.

Cîţu dă împrumuturi

Liberalul a mai încasat şi venituri din activităţi agricole, în valoare de aproximativ 148.000 de lei, din vânzare de masă lemnoasă.

Totodată, Florin Cîţu a acordat şi un împrumut în nume personal, în valoare de puţin peste 30.000 de euro.

Ministrul Finanţelor, credit de 303.000 euro

Liberalul are însă şi un credit în valoare de 303.000 euro, făcut în anul 2007.

Florin Cîţu este ministrul Finanţelor Publice în guvernul Orban din 4 noiembrie 2019, atunci când a preluat portofoliul de la Eugen Teodorovici. La începutul acestui an, el a fost o perioadă scurtă de timp premier al României, însă a demisionat după nici o lună.

Etichete: avere
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole