Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Cât de aproape este un Italexit. Scenariul care dă fiori reci Europei

Cât de aproape este un Italexit. Scenariul care dă fiori reci Europei

1 minut de citit Publicat la 19:45 21 Iul 2016 Modificat la 19:45 21 Iul 2016

Problemele cu care se confruntă în prezent băncile din Italia ar putea să-i afecteze viitorul politic al premierului Matteo Renzi, țara ar merge spre un scenariu Italexit, iar întregul sector bancar european ar avea de suferit, susțin analiștii financiari.

Conform unui raport recent publicat de FMI, băncile italiene stau pe un munte de credite neperformante, de 360 de miliarde de euro. Asta înseamnă un echivalent de aproximativ 25% din PIB-ul Italiei. Cât de gravă va fi situația, vom vedea mai exact la finalul acestei luni când Autoritatea bancară europeană va publica testul de stres făcut la instituțiile bancare din UE, potrivit cotidianul.ro.

FMI cere măsuri în problema băncilor din peninsulă, notând în raportul anual referitor la economia țării că nivelul foarte ridicat al creditelor neperformante și procesele judiciare lente exercită presiuni asupra bilanțurilor instituțiilor financiare, transmite Bloomberg. ”Reformele din sectorul financiar sunt esențiale pentru asigurarea stabilității financiare și susținerea redresării”, se arată într-un comunicat al Fondului.

Creditele neperformante din portofoliile băncilor italiene par să se stabilizeze la aproximativ 18% din total.

”Problemele legate de susținerea investitorilor de retail ar trebui să fie tratate conrespunzător”, potrivit analizei. Se vehiculează ideea că nivelul atât de mare de neperformanţe se datorează creşterii economice slabe pe care economia italiană a avut-o în anii de după criză. Astfel, PIB-ul Italiei nu a ajuns încă la nivelul anului 2008. Țara a cunoscut o scădere importantă, de 5,5%, în anul 2009, scădere care nu a fost recuperată de creşterile anemice din anii următori.

De altfel, anul acesta prognoza de creştere economică este la fel de firavă, de sub 1%. După criză, băncile italiene nu au făcut aproape nimic pentru a-şi curăţa bilanţurile. Acţionarii nu au capitalizat societăţile bancare, iar acest lucru a fost confirmat oficial chiar de testele de stres făcute la nivel european.

Etichete: FMI UE
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole