Antena 3 CNN Life Travel Cât costă să mergi la mare. Au scăzut prețurile! Locul de unde se pot vedea delfinii

Cât costă să mergi la mare. Au scăzut prețurile! Locul de unde se pot vedea delfinii

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:10 08 Iul 2020 Modificat la 11:10 08 Iul 2020

Sub soarele arzător, la bordul unui yacht în mijlocul Mării Negre. Aşa i-am găsit pe câţiva turişti, în plin concediu. E modul ideal de a te relaxa, spun ei, mai ales că peisajul îţi taie respiraţia.

Mangalia este locul unde pot fi zăriţi delfinii, în largul Mării Negre

''Poţi vedea delfini! La Mangalia este avantajul ţărmului care este neregulat şi încă nu este exploatat comercial. Adică, la Mamaia, o plimbare în largul staţiunii s-ar vedea hotelurile'', spune un antreprenor de la malul mării.

Managerii au şi alte variante la fel de atractive.

''Pot merge să vadă cetatea Histria, Capidava, cetatea Callatis la Mangalia. Când marea are un nivel mai jos şi bate vântul dinspre vest, se pot vedea liniile cetăţii Callatis care sunt scufundate'', adaugă antreprenorul.

Pe litoralul românesc, turiştii sunt întâmpinaţi cu delicatese de tot felul

De la fructe de mare, preparate pentru toate gusturile, până la bunătăţi din bucătăria tradiţională. Totodată, antreprenorii au luat toate măsurile de siguranţă, pentru ca turiştii să vină fără griji.

O cameră dublă la un hotel de trei stele porneşte acum, de la 75 de lei pe noapte.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole