Antena 3 CNN Economic Cât costă o porție de sarmale cu mămăliguță în restaurantul lui chef Cătălin Scărlătescu din București

Cât costă o porție de sarmale cu mămăliguță în restaurantul lui chef Cătălin Scărlătescu din București

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:30 27 Dec 2022 Modificat la 10:53 27 Dec 2022

Cum mulţi dintre noi lucrează mult, acum nu mai e nevoie să stați ore întregi în bucătărie pentru a le găti. 

În multe restaurante, sarmalele se pot comanda sau pot fi cumpărate gata făcute de la magazine.

Și restaurantul celebrului chef Cătălin Scărlătescu are la vânzare sărmăluțe cu mămăliguță.

Citeşte şiCe conţine, de fapt, slănina de porc. Dr. Bilic: "Surprinzător, e mai aproape de uleiul de măsline şi de somon"

O porție de sarmale cu mămăliguţă la acest restaurant costă 24 de lei, așa că vă puteți satisface pofta de Crăciun fără să vă obosiți prea mult, mai ales că sunt gătite după rețeta unui chef de renume, potrivit gandul.ro.

[GAL layout="2"]

Chef Scărlătescu a dezvăluit rețeta sa de sarmale

Sarmalele lui Scărlătescu ţi se vor topi în gură. Nu de alta, dar celebrul jurat de la Chefi la cuţite a explorat ani de zile reţeta, aşa că trucurile lui sunt "de aur".

"Începem prin a toca ceapa mărunt, după care o călim până prinde o culoare uşor aurie şi o lăsăm puţin la răcit. Apoi o amestecăm cu carnea tocată, orezul spălat în prealabil, cimbru, sare, piper.

Între timp, alegem cele mai frumoase frunze de varză murată. Împăturim cu grijă conţinutul. După ce am terminat de făcut sarmalele, tocăm varza murată şi o amestecăm cu bulion”, spune chef Scărlătescu.

Este momentul să punem totul în oală. Mai întâi aşezăm un strat de varză, peste care adăugăm câteva foi de dafin, după care aşezăm în mijloc o bucată generoasă de afumătură şi începem să punem un strat de sarmale.

Repetăm cu un strat de varză şi unul de sarmale până când umplem oala. Adăugăm apă şi un pic de ulei, după care le băgăm la cuptor. Gospodinele au nevoie de următoarele ingrediente pentru acest preparat delicios: 2 kg ceapă, 4 kg de carne tocată de porc, 500 gr orez, 40 gr piper, 11 gr/kg sare, 1 bucată de afumătură, bulion, varză murată.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole