Nu mai puţin de 120 de lei a ajuns kilogramul de brânză de burduf de oaie şi a transformat într-un moft celebra gustare de vară cu brânză şi roşii.
Nici pentru telemeaua de vacă, preţul nu e de neglijat. La 35 de lei am găsit cel mai ieftin sortiment. Dacă lângă ea mai punem şi nişte legume, atunci meniul este un lux.
Gustarea clasică, brânză cu roşii, considerată a fi una dintre cele mai ieftine mâncăruri pe timp de vară, nu mai este tocmai accesibilă. Brânza de burduf poate ajunge la 120 de lei kilogramul.
Roşiile, deşi mai ieftine decât acum câteva săptămâni, se vând în pieţe cu preţul de aproximativ 15 lei kilogramul.
Telemeaua veche de oaie o găsim la raft cu preţuri de aproximativ 60 de lei per kilogram. Ceva mai ieftină este cea de vacă cu preţuri cuprinse între 25 şi 35 de lei/kg.
Iar preţurile mari au schimbat atât comportamentul clienţilor, cât şi al vânzătorilor. Românii cumpără cantităţi mai mici pentru a se încadra în buget, iar comercianţii afişează la raft preţul la 100 de grame.
În ceea ce priveşte o posibilă scădere a preţurilor, specialiştii spun că ar fi posibilă.
Conform datelor Institutului de Statistică, brânza este cu peste 28% mai scumpă faţă de anul trecut, iar legumele au preţuri cu 26% mai mari.
Cât costă un kilogram de brânză
Telemea de oaie/capră: 45-60 lei/kg
Telemea de vacă: 25-35 lei/kg
Branză de burduf în coajă: 100 lei/ kg
Branză de burduf de oaie: 120 lei/ kg