Antena 3 CNN Economic Cât costă florile pentru prima zi de școală în București și ce buchete preferă elevii și părinții

Cât costă florile pentru prima zi de școală în București și ce buchete preferă elevii și părinții

de Mia Lungu    |   

Goana după florile tradiționale din prima zi de școală devine un obicei din ce în ce mai scump. O echipă Antena 3 CNN a fost în piața de flori din București ca să vadă ce se poartă anul acesta și cât costă florile.

Mai sunt doar câteva ore până la festivitatea de început de an școlar, iar părinții, alături de elevi, au venit să caute florile cele mai frumoase pentru cadrele didactice.

Prețurile încep de la 35 lei, pentru un coșuleț mic, însă, în funcție de preferințe, poate să crească prețul. Cele mai scumpe aranjamente florale ajung undeva la 150-250 lei în piața de flori „George Enescu” din București.

Cei care vând flori spun că preferate rămân, ca în fiecare an, trandafirii și în special buchetele și aranjamentele cu trandafiri albi. De asemenea, important de spus este că am vorbit și cu oamenii care au venit aici în piață.

Clienții care au ajuns duminică în piața de flori spun că au încercat să evite cumva aglomerația din florării de luni dimineață și în plus, astăzi este și sărbătoare (n.r. Sf. Maria), motiv pentru care toată această aglomerație a fost practic dublată.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile