Autoritățile locale fac apel la constănțeni și turiști ca în cazul în care observă astfel de persoane care apelează la mila publicului să sune la Direcția Generală Poliția Locală Constanța.
Cu ajutorul unei camere ascunse, un șofer a reușit să filmeze un cerșetor în timp ce se mândrea cu câștigurile pe care le avusese în ultimele zile, în ciuda faptului că primise o amendă de 500 de lei.
”Zece milioane fac! Ieri am făcut 12! Mai mult decât tine fac!”, spune, fără pic de umilință, cerșetorul, în timp ce flutură un teanc de bani în mână.
”Cât câștigă un cerșetor la Constanța? 1.200 de lei pe zi‼️ Spuneți STOP cerșetoriei!
“Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană”, spunea Gheorghe Dinică în “Filantropica” lui Nae Caranfil.
Se pare că la Constanța se spun multe povești iar concetățenii noștri sunt generoși cu cerșetorii.
Un astfel de… „povestitor“ relatează într-o înregistrare cu camera ascunsă cum câștigă chiar și 1.200 de lei pe zi.
„Mai mult ca tine fac”, îi spune șoferului, căruia îi flutură teancul de bani prin față. Nepăsător pentru că doar ce primise o amendă de 500 de lei, cerșetorul încheie dialogul transmițându-i constănțeanului: “Cât iei tu într-o lună, eu fac în două zile”.
Doar în ultima lună colegii noștri din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 70 de sancțiuni, în cuantum de 9.500 lei.
Facem apel la constănțeni și turiști ca în cazul în care observă astfel de persoane care apelează la mila publicului să sune cu încredere la numerele de telefon ale Direcției Generale Poliția Locală Constanța, 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp”, este un mesaj apărut pe pagina oficială a Primăriei Constanța de pe o rețea socială.