Antena 3 CNN Actualitate Locale Câștigătorul la loto 6/49 și-a ridicat premiul de peste 3,9 milioane de euro | Ce va face cu banii

Câștigătorul la loto 6/49 și-a ridicat premiul de peste 3,9 milioane de euro | Ce va face cu banii

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 19:38 08 Noi 2022 Modificat la 19:38 08 Noi 2022

Potrivit Loteriei Române, astăzi, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătorul premiului de categoria I în valoare de 19.198.843,92 de lei (peste 3,9 milioane de euro), obținut la tragerea Loto 6/49 din 3 noiembrie.

Câștigătorul este dintr-o localitate din județul Giurgiu, are 48 de ani și spune că joacă constant la Loto 6/49, de peste 10 ani.

Întotdeauna a jucat trei variante simple, iar numerele care i-au purtat noroc au fost alese la întâmplare, fără nicio semnificație personală.

El a aflat că a câștigat, luni, când a mers într-o agenție loto pentru a verifica biletul pe care a dat 21,5 lei. . Jucătorul susține că primul gând a fost acela de a-și ajuta familia.

Este cel de-al cincilea jucător care a devenit milionar în acest an. La Loto 6/49 s-au înregistrat trei câștiguri de categoria I, iar la Joker două câștiguri de categoria I.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole