Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică CÂȘTIGĂTOR EUROVISION 2018. ISRAEL a câștigat trofeul. Țara care s-a clasat pe locul II

CÂȘTIGĂTOR EUROVISION 2018. ISRAEL a câștigat trofeul. Țara care s-a clasat pe locul II

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:36 13 Mai 2018 Modificat la 09:36 13 Mai 2018

CÂȘTIGĂTOR EUROVISION 2018. Netta, reprezentanta Israelului la Eurovision 2018, a câştigat trofeul competiţiei cântecului european, în urma marii finale ce a avut loc la Altice Arena, sâmbătă noaptea.

CÂȘTIGĂTOR EUROVISION 2018. Israel a cumulat 529 de puncte, pe locul al doilea şi al treilea clasându-se Cipru, cu 436 de puncte, respectiv Austria, cu 342 de puncte.

Câştigătorul Eurovision 2018 a fost desemnat în urma votului publicului şi juriilor de specialitate din cele 43 de ţări participante. Votul specialiştilor şi cel al telespectatorilor au avut ponderi egale.

CÂȘTIGĂTOR EUROVISION 2018. Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 63 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Citește mai multe din Muzică
» Citește mai multe din Muzică
TOP articole