Antena 3 CNN Actualitate Cultură Castelul Reginei Maria şi grădina botanică din Balcic, cele mai îndrăgite atracţii turistice din Bulgaria

Castelul Reginei Maria şi grădina botanică din Balcic, cele mai îndrăgite atracţii turistice din Bulgaria

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:00 19 Mai 2022 Modificat la 10:00 19 Mai 2022

Cunoscut ca un loc de refugiu al Majestatii Sale Maria, Regina a Romaniei, Castelul Balcic este printre cele mai îndrăgite atracţii turistice din Bulgaria. 

În anul 1925, a avut loc construirea domeniului de la Balcic, la un an după ce Regina Maria a vizitat pentru a doua oară Balcicul, la insistenţele pictorului Alexandru Satmari.

Fermecătorul castel a fost proiectat de către arhitecţii Augustino si Amerigo, din Italia, iar de grădini s-a ocupat decoratorul Jules Jany, din Elvetia. 

Domeniul de la Balcic a însemnat foarte mult pentru Majestatea Sa. Era un loc cu totul şi cu totul special pentru Regina Maria, şi tocmai de aceea, a cerut prin testament ca după moarta sa, inima să fie depusă în micuţa capelă pe care o construise pe malul mării: Stella Maris.

Cu toate acestea, dorinţa sa a fost îndeplinită doar pentru o scurtă perioadă de timp. În 1940, când Bulgaria redobândeşte Cadrilaterul, inima ei a fost mutată din Balcic şi depusă la Bran.  

Castelul Balcic. O vilă alba imprejmuita de o gradina impresionanta

Castelul de la Balcic este, de fapt, o vilă cu pereţii albi. Denumit "Cuibul Liniştit", castelul combină elementele stilului maur şi mediteraneean, cu cel al caselor bulgăreşti.

În timp, castelul Reginei Maria a devenit o adevărată grădină botanică, întrucât acesta adăposteşte numeroase plante exotice.

Castelul din staţiunea Balcic a fost reşedinţa Reginei Maria în vremea în care Cadrilaterul era înscris pe harta României. 

[GAL layout="4"]

Construcţia este aşezată pe un domeniu din Balcic cu ieşire directă la malul Mării Negre şi este acompaniatî de mai multe clădiri, o grădină botanică fermecătoare, un paraclis ortodox şi alte mici obiective încântătoare, care trebuie bifate în cadrul unei vizite.

Care sunt principalele atracţii de văzut la Castelul Reginei Maria

Castelul Balcic are numeroase obiective pe care niciun turist nu ar trebui să le rateze în timpul unei vizite. Regina şi-a dorit ca, pe lângă castel, să mai fie clădite încă şase vile separate de castel, din dorinţa de a avea câte o casă pentru fiecare dintre copiii săi. 

Tot în domeniul de la Balcic există şi un paraclis ortodox, locul în care inima Reginei Maria a fost depusă până în anul 1940, când a fost mutată la Bran şi ulterior la Pelişor.

Cele mai importante de vizitat sunt Castelul Reginei Maria şi Gradina Botanica, dar următoarele atracţii:

  • Vila Gutman
  • Vila Zalez
  • Vila Izbanda
  • Vila Suite
  • Vila Moara
  • Vila Prinţului Nikolai
  • Templul apei
  • Fântana de argint
  • Izvorul sfânt
  • Grădina “Curtea englezească”
  • Grădina “Labirint”
  • Aleea vinului
  • Aleea secolelor
  • Casa Suitei
  • Capela Stella Maris (paraclis ortodox)
  • Grădina Botanică Balcic

Fermecătoarea Gărdină Botanică Balcic, aflată pe domeniul castelului, măsoară 65.000 m² şi adăposteşte aproximativ 2000 de specii de plante. Dintre toate acestea, vor trece neobservaţi cactuşii, care au dimensiuni impresionante.

Grădina cu cactuşi, a doua ca mărime din Europa, după cea din Monaco

Grădină cu cactuşi măsoară 1000 m² şi este a doua ca mărime din Europa, după cea din Monaco.

Pentru a vizita gărdina de cactuşi, turiştii ar trebui să-şi aloce cel puţin două ore. Indicat este ca aceştia să poarte încălţăminte adecvată, astfel încât să se poată bucura din plin de frumuseţile din grădina de la Balcic. 

Colecţia de cactuşi este unică în Europa. Dincolo de grădina de cactuşi sau "Grădina lui Allah" se vede marea, iar imaginile sunt de un exotism încântător.

Pe lângă locul de basm, Regina Maria Ca locuri de rugăciune, regina și-a construit la Balcic o bisericuță și un paraclis ortodox. Regina a iubit atât de mult acest loc fermecat încât a cerut prin testament să îi fie depusă inima la Balcic.

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole