Castelul Kendeffy din Ţara Haţegului a fost un locul aventurilor deocheate ale unui aşa-zis baron Polco (pe numele său Pal von Daranyi), un moştenitor al familiei nobiliare Kendeffy, condamnat pentru sex cu minore.
Aventurile sexuale ale baronului Pal von Daranyi, cunoscut şi ca Polco, în Ţara Haţegului l-au costat doi ani din viaţă liberă, scrie adevarul.ro.
În vârstă de 73 de ani, moştenitorul familiei nobiliare Kendeffy, care a revendicat Castelul Kendeffy din Sântamaria Orlea, a petrecut doi ani în închisoare, pentru sex cu minore. A fost condamnat la sfârşitul anului 2013, şi eliberat condiţionat după doi ani, într-un dosar de trafic de minore. Împreună cu el au ajuns în temniţă şi complicii săi, Cristian Emil Muntean (44 de ani) şi Ovidiu Beldean (27 de ani), condamnaţi la câte cinci ani de închisoare.
Germanul era cel care beneficia de serviciile sexuale ale adolescentelor, iar hunedorenii erau cei care îi livrau minorele. Rechizitoriul dosarului instrumentat de Direcţia de Investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, oferă informaţii picante despre baronul german, obsedat de sex cu adolescente.