Antena 3 CNN Actualitate Românii care plătesc cash la curier vor fi monitorizați de ANAF

Românii care plătesc cash la curier vor fi monitorizați de ANAF

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 19:46 18 Mai 2022 Modificat la 19:46 18 Mai 2022

Prevederea se află în Ordonanţa de urgenţă aprobată, miercuri, de Guvern cu privire la facilitatea temporară a scutirii de la plata impozitului şi a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei.

"Avem în România, după cum aţi văzut, o creştere economică importantă, dar rămâne această provocare a colectării de taxe şi impozite şi aici, din păcate, nu stăm la fel de bine, ca atare eforturile pe care Guvernul trebuie să le facă şi în conformitate cu obligaţiile pe care le are la nivel european şi în conformitate cu potenţialul pe care România îl deţine în acest sens să facă toate demersurile legale astfel încât taxele şi impozitele să fie plătite de toată lumea.

Practic, putem să privim acest mod de a gestiona această chestiune într-un mod similar cu ceea ce se întâmplă cu Radarul Mărfurilor.

Practic, reglementarea în această zonă nu face decât să ajute statul român să poată colecta taxele şi impozitele de care este nevoie ca bugetul naţional să poată furniza serviciile pe care cetăţenii români le aşteaptă", a explicat Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de Guvern.

El a mai afirmat că există o diferenţă destul de mare între taxele pe care Guvernul ar urma să le încaseze şi cele încasate. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole