Antena 3 CNN Adevăruri ascunse De ce nu se mai căsătoresc românii, cu Lidia Fecioru: "Perioada de probă strică tot"

De ce nu se mai căsătoresc românii, cu Lidia Fecioru: "Perioada de probă strică tot"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 19:52 30 Apr 2022 Modificat la 20:52 30 Apr 2022

"Oamenii nu se mai căsătoresc cum o făceau înainte. La noi, în Moldova, încă se mai face asta, adică să se căsătorească până la 20 de ani. Cele de la oraş sunt mai emancipate. 

Căsătoriile au devenit un fel de târg. E din dragoste de bani. Din dragoste de bani şi siguranţă, pentru că se schimbă societatea atât de mult. Tineretul nici nu mai are posibilitate materială.

Poate că există puţin de iubire şi respect, dar se gândesc că apare un copil şi nu au siguranţă. Pentru fete, certificatul de căsătorie contează. Este o garanţie că partenerul nu va divorţa atât de uşor. 

Atunci când apare un copil, mai repede pleacă dacă nu sunt căsătoriţi legal. De aceea se şi dă acel timp de 30 de zile pentru a se răzgândi. Posibilitatea materială este pe primul loc. Degeaba spunem că nu este aşa. 

Fiecare om vrea siguranţa lui. De aceea, căsătoriile au scăzut. Au crescut relaţiile neoficiale, care sunt mai uşor de dus.

De pildă, sunt femei care spun că nu pot sta cu bărbaţi care nu au bani, care nu au un serviciu mai bun decât al lor, şi nu stau din cauza orgoliului. Nu va sta, pentru că nu mai este acea relaţie care se clădeşte. Nu mai încep de la 0 şi prăjesc amândoi un cartof într-o tigaie. 

Mai apare teama că nu le place mama, tata şi tot aşa. O căsătorie este un şir de compromisuri, pe care trebuie să le ştim să le facem. Nu alegeţi perechea potrivită, dacă este ca voi, nu o să poţi să trăieşti cu acea persoană. Cumva, trebuie să fim diferiţi. Dacă avem o relaţie de genul, merge o perioadă, după care se rupe. 

Pretenţiile cresc odată cu vârsta. Acum, poate aş alege ceva ce am lăsat cândva. Cumva, te raportezi la vârsta şi la experienţă. Fiecare, băiat sau fată, au alt concept faţă de căsătorie. Unu din cinci persoane, nu-şi doreşte o căsătorie pentru o viaţă. Aleg concubinajul pentru că este mai uşor de ieşit din el. 

Nu îşi mai doresc o căsătorie pe viaţă. Este ceva ciudat, poate chiar trist. 

Vârsta ideal este 26, chiar 28, pentru că la această vârstă se dezvoltă instinctul matern. Încep să le placă copiii. Deci, au chestia asta. Dacă trec de 35 de ani, nu mai fac copiii. Femeile îşi doresc mereu, dar bărbaţii nu prea. Eventual, bărbaţii, la a doua tinereţe, pe la 55 de ani. 

Femeile, dacă nu au stabilitatea lor, să nu depindă de partener, nu fac asta. Ele sunt capabile şi nu vor să fie supuse partenerului toată viaţa. E confortul de a avea ceva. Chiar dacă există aceste relaţii, ele se destramă oricum. 

Tendinţa bărbaţilor tineri este să se uite la femei mai mari, mai aşezate pentru că se comportă altfel. Nu ţine mult.

Până la 30 de ani este bine să faci acest pas. Eu cred că societatea s-a stricat din momentul în care au început între 25 şi 30 de ani să se mute împreună. Perioada asta de probă strică tot. Aici apare frica de dezamăgire", a spus Lidia Fecioru, sâmbătă, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse.

Citește mai multe din Adevăruri ascunse
» Citește mai multe din Adevăruri ascunse
TOP articole