Caz incredibil în comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani, situată aproape de granița cu Ucraina. În ultimii ani, numărul locuitorilor a explodat, nu datorită unor condiții de viață atrăgătoare, ci din cauza obținerii facile de acte de identitate pentru ucraineni. Conform informațiilor, la un singur domiciliu sunt înregistrați aproape 7.000 de oameni.
Proprietarul imobilului respectiv a recunoscut că a primit bani pentru a facilita obținerea documentelor, majoritatea de la cetățeni ucraineni. După ce a realizat că în locuința sa figurează oficial mii de persoane, acesta a încercat să intre în legalitate.
Cu toate acestea, o angajată din primărie ar fi continuat să emită acte pe numele lui, în ciuda dorinței sale de a se retrage din această activitate ilegală.
Un alt localnic a mărturisit că a procedat similar, iar autoritățile au început să investigheze cazul, implicând Direcția Națională Anticorupție și Parchetul. Revoltați, cei doi denunțători au organizat un protest în fața primăriei din Vârfu Câmpului și au declarat că au intrat în greva foamei.
Totul costa 50 de euro de persoană
Povestea a început în 2018 și a continuat timp de câțiva ani, în care mii de ucraineni au fost înregistrați fictiv în gospodăriile din Vârfu Câmpului.
"La solicitarea unui prieten din Ucraina, am început să pun persoane în spațiul meu de locuit pentru întocmirea cărților de identitate. Primeam 50 de euro de persoană. După un an, doamna Cozmiuc Gheorghina, lucrător la SPCLEP Bucecea, m-a abordat pentru a continua activitatea, oferindu-mi bani pentru semnarea documentelor necesare. Doamna tot semna în numele meu,” a declarat Aurel Ciubotariu.
Acesta a menționat că, după ce a decis să își facă o firmă și să plătească impozite, a constatat că la adresa lui erau cazați fictiv oameni pe care nu-i cunoștea. În timp ce era internat în spital, persoane continuau să fie înregistrate la domiciliul său.
"Doamna respectivă îmi dădea câte două mii de euro pentru aproximativ 40 de acte. Niciodată nu au locuit efectiv, ci doar pentru formalități. În timpul cât eram în spital, documentele erau semnate în numele meu, fără ca eu să fiu prezent. Am dovezi în acest sens,” a explicat bărbatul.
Autoritățile au demarat investigații ample, implicând DNA și Parchetul, pentru a clarifica și soluționa acest caz de corupție și falsificare a documentelor, potrivit monitorulbt.ro.