În luna aprilie, Casa Națională de Pensii (CNPP) a plătit 4,74 de milioane de pensii pentru pensionarii înregistrați în România, iar pensia medie s-a ridicat la 2.248 lei.
Dacă ne uităm la polul opus, ce s-a întâmplat cu pensiile magistraților, putem să spunem că aceștia au primit o pensie medie care a fost de 10 ori mai mare decât cea primită de românii de rând.
Mai exact, pensia medie a magistraților luna trecută, în luna aprilie, s-a ridicat la 24.000 lei. Din această sumă, statul practic a contribuit cu 21.000 lei. Dacă ar fi fost să primească magistrații doar cât au cotizat, ar fi primit o pensie de aproximativ 4.000 lei.
Tot datele de la Casa Națională de Pensii arată că în aprilie, pensiile din sistemul public au costat statul aproximativ 10 miliarde de lei. În luna septembrie se face o recalculare a pensiilor şi atunci toate cele peste 4 milioane de pensii vor fi recalculate și statul spune că vor fi eliminate inechitățile din sistem.
De asemenea, România s-a angajat să reducă cât mai mult posibilitatea de pensionare anticipată. Dacă ne uităm la ce arată cifrele, putem să spunem că în România sunt aproximativ 4.000 de pensionari care au ieșit înainte de vreme. Iar dacă ne uităm la pensiile anticipate parțial, aici putem să vedem că numărul ajunge la aproximativ 90.000 de pensionari.