Un bebeluş de un an, sora acestuia de şase ani, precum şi mama lor au murit în urmă cu câteva ore, după ce casa în care locuiau a fost incendiată de către persoane necunoscute.
Incidentul a avut loc în comuna ieşeană Voineşti.
În casă se afla şi tatăl copiilor, care a fost internat la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor, pompierii au descoperit că cel mai probabil focul a fost pus de o mână criminală şi au anunţat poliţia, care cercetează acest caz.