Antena 3 CNN Externe Un bărbat a crezut că a dat lovitura vieții sale, atunci când a cumpărat o casă cu numai 3.000 de lire! Acum, visul s-a transformat într-un coșmar

Un bărbat a crezut că a dat lovitura vieții sale, atunci când a cumpărat o casă cu numai 3.000 de lire! Acum, visul s-a transformat într-un coșmar

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:25 19 Oct 2023 Modificat la 11:25 19 Oct 2023

Rob Davies a crezut că va da lovitura atunci când a văzut casa listată la un preț de 3.000 de lire. Deși era informat că locuința respectivă are nevoie de renovări, bărbatul a decis să o achiziționeze. Ceea ce nu știa el, însă, este faptul că locuința nu se afla în Scoția, ci în Bulgaria. 

Acum, Rob face naveta între Scoția și Bulgaria, cât timp va termina toate renovările. 

Casa cu șase camere, achiziționată în februarie 2022, este lipsită de facilități de bază, cum ar fi instalațiile sanitare, curentul electric, încălzire centrală sau ferestre și nu există toaletă și nici bucătărie.

Citește și: Povestea emoționantă a "Îngerului Pasajului", românul care a devenit erou în Italia, dar care nu are un acoperiș deasupra capului

Podelele sunt acoperite de noroi, iar acum s-a confruntat cu o altă problemă: tavanul s-a prăbușit. Bărbatul spune că toate costurile necesare renovării depășesc 20.000 de lire sterline. Rob speră că va putea să realizeze mare parte din această muncă cu ajutorul familiei și al prietenilor, însă va avea nevoie să apeleze la o firmă de specialitate pentru a repara acoperișul și pentru a instala ferestrele. Estimează că întregul proiect va dura aproximativ cinci ani.

"Nu am realizat cât de dificil va fi", a mărturisit el pentru emisiunea "Help! We Bought A Village", potrivit The Sun

Casa din Golyamo Krushevo, Bulgaria, l-a costat extrem de puţin. Ba chiar i-au mai rămas bani de dat şi pe alte proprietăţi din împrejurimi, astfel că a decis să mai achiziționeze încă două locuințe în zona respectivă. Visează să le lase moştenire celor doi băieţi, Ross, de 16 ani, şi Scott, de 8 ani, câte o casă.

"Viaţa este despre a accepta pariul, şi eu am de gând să joc mâna asta. Probabil nu voi vedea profit în timpul vieţii, dar o fac pentru copiii mei. Sper ca Bulgaria să ajungă la fel ca Spania. Casele erau ieftine înainte ca toată lumea să vină în vacanţă acolo. Acum nu mai găseşti nimic la un preţ mai mic de şase cifre", a declarat el, pentru sursa citată. 

După ce va finaliza restaurarea casei, Rob are de gând să se mute acolo. Cât despre noii vecini, scoţianul spune că resimte bariera lingvistică, dar toată lumea s-a arătat primitoare şi bucuroasă să-l primească.

Etichete: Scotia Bulgaria casa
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole