Antena 3 CNN Actualitate Social Casa Naţională de Pensii Publice: Sute de mii de români sunt beneficiari de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale

Casa Naţională de Pensii Publice: Sute de mii de români sunt beneficiari de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:20 14 Ian 2024 Modificat la 11:20 14 Ian 2024

Un număr de 425.460 de persoane beneficiau, în luna decembrie 2023, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cel mai mare număr de persoane se înregistra în cazul beneficiarilor de indemnizaţii conform D.L. nr. 118/1990 - privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 181.990. Indemnizaţia medie era de 1.363 lei.

Un număr de 18.149 de persoane beneficiau de o indemnizaţie medie de 837 lei, conform Legii nr. 49/1991 şi Legii nr. 44/1994 - privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, şi 67.117 de persoane erau beneficiare de indemnizaţii conform Legii nr. 189/2000 - privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, suma medie plătită fiind de 775 lei.

Citeşte şiAtenţie, pensionari! Informația importantă care apare pe talonul cu pensia mărită

În ceea ce priveşte beneficiarii de indemnizaţii conform Legii nr. 309/2002 - privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, aceştia erau în număr de 49.362, suma medie plătită fiind de 74 de lei.

Beneficiarii de indemnizaţii cf. Legii nr. 341/2004 - recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 erau în număr de 12.876, aceştia primind o sumă medie de 1.901 lei.

Vezi şiMotivul pentru care trei tipuri de pensii și indemnizații nu cresc cu 13.8% din ianuarie

De asemenea, în decembrie erau înregistraţi 578 de beneficiari conform Legii 109/2005 - Artişti, indemnizaţia medie fiind de 344 lei, 13.964 beneficiari de indemnizaţii conform Legii 8/2006 - Uniuni de creaţii, cu o indemnizaţie medie de 1.679 lei, şi 81.424 beneficiari conform Legii 578/2004 - Soţ Supravieţuitor, cu o indemnizaţie medie de 112 lei.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole