Antena 3 CNN Actualitate Locale Un cartier întreg a rămas fără apă în plină caniculă. Sute de români cară apă de la o cişmea stradală din Târgu Jiu: "Este inuman"

Un cartier întreg a rămas fără apă în plină caniculă. Sute de români cară apă de la o cişmea stradală din Târgu Jiu: "Este inuman"

Gabriela Mladin
1 minut de citit Publicat la 08:59 06 Iul 2023 Modificat la 08:59 06 Iul 2023

Se întâmplă în Târgu Jiu, acolo unde datoriile acumulate la întreţinere de Asociaţia de proprietari din care fac parte au depăşit 80.000 de lei, iar acum alimentarea cu apă a fost sistată de Aparegio Gorj. 

De cealaltă parte, oamenii susţin că de vină pentru această situaţie este administratorul asociaţiei care le-a umflat nejustificat facturile la apă şi ar fi furat banii. 

Toate blocurile dintr-un cartier în care locuiesc peste 300 de persoane, dintre care majoritatea copii, nu au apă de câteva zile. Singura lor sursă de apă este una stradală, adică o cişmea. 

Disperați, locatarii și-au achiziționat furtunuri și trag apă la etajele blocurilor de la o cișmeaua stradală.

"Este inuman. Cum facem baie? Facem ca la ţară, cum era pe timpuri: mă spăl pe cap în lighean şi apoi să mă spăl pe corp?", spune o locatară, revoltată.

Furnizorul de apă potabilă le-a tăiat apa după ce asociaţia a acumulat datorii de peste 80.000 de lei.

"Sunt scări care au doar trei datorinci, în rest, toţi oamenii sunt cu datoriile la zi, dar nu se mişcă decât atunci când le este luată apa", spune Traian Pătrăşcoiu, director Aparegio.

De cealaltă parte, administratorul asociaţiei susține că locatarii nu au plătit facturile.

"Este o datorie pe care eu am preluat-o în 2018, când m-a angajat domnul preşedinte, o datorie de 1,2 miliarde. 

Este o pierdere de apă şi nu se ştie de ce, oamenii n-au plătit şi le-am spus, mi-am luat angajamentul că eu nu răspund de acestă datorie a lor, eu preiau societatea şi mă angajez să fac cumva să găsesc vinovatul", susţine Angela Pora, administrator asociația 39 Târgu Jiu.

În tot acest timp, până se clarifică unde sunt banii, sute de oameni vor trăi fără apă curentă.

Etichete: apa Târgu Jiu datorii
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole