Caroline ne vorbește despre o pereche de ghetuţe de copii, vechi de 100 de ani: ”cam 100 de ani au si uitaţi cum i-au reparat, ea facea curat şi a vrut să le arunce şi zic, cum să le arunci şi la cizmele noastre la port, stângul şi dreptul sunt la fel”.
Într-o perioadă în care tot mai mulţi saşi îşi părăseau satele natale, Caroline a hotărât să salveze ce se mai poate din tradiţiile şi patrimoniul moştenite de la strămoşi.
”De la 14 ani până la măritat, primeai un fus. Și asta unul din asta trebuie să primești doar de la viitorul tau sot.. asta-i de la 1921 și aici se pune fusul. Așa că toate lucrurile de aici au o Istorie. Acesta este o cahla de alt model care era sus. Cum e creastă aici” a povestit Caroline.
Cu ajutorul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, zeci de case săseşti de patrimoniu au fost restaurate şi şi-au recăpătat farmecul de altădată.
”La Caţa, a fost o familie care a vrut să îşi vândă casa şi acolo confluenţa între maghiari, români şi saşi a fost extraordinară. O casă românescă, cu mobilier maghiar şi săsesti. Eu am zis că asta este o casă muzeu pe care nu avem voie sa o vindem, fiindcă arată exact convieţuirea''.
Magia locului, dar şi flora şi fauna nealterate, l-au atras şi pe Prinţul Charles care, în anii '90, şi-a cumpărat o casă la Viscri. Apoi, cu ajutorul fundaţiei Mihai Eminescu Trust, a transformat micul sat într-o lume de poveste.
”Sunt născută, crescută și trăiesc la Viscri, stămoşii mei au venit aici din 1842 și de atunci contribuie la dezvoltarea acestei zone. Satul Viscri era pe lista celor 6000 de sate pe care Ceuşescu voia să le sistemetizeze, să le distrugă”.
Caroline Fernolend coordonează, în cadrul fundaţiei, un program de conservare a patrimoniului cultural din satele transilvănene. A trebuit să studieze bine acest domeniu, pentru că meseria ei de bază este cea de economist.
”Colegele mele de la Braşov spuneau ești nebună, te întorci la Viscri, când poți sa primești un buletin de oraş, fiindcă în timpul acela oamenii care trăiau la țara erau consideraţi oameni de clasa doua, am simțit asta de multe ori și astazi în sunt fericită că românii înțeleg și apreciaza valorile din mediul rural, fiindcă de acolo ne tragem noi seva, acolo sunt adevăratele valori. Am încercat cu forțele proprii aici la Viscri să ne facem viața mai frumoasa, mai bună”.
Însă, cel mai greu spune că i-a fost să se lupte cu birocraţia statului român şi mentalităţile dăunătoare.
Numărul proiectelor a crescut de la un an la altul, iar activitatea fundaţiei s-a extins şi în satele din apropiere.
Comunitatea a avut cel mai mult de câştigat, după ce Prinţul Charles a pus satul Viscri pe harta turistică a lumii.