Antena 3 CNN Actualitate Locale "Pot învăţa orice, dar nu pot să scriu". El este Carol, un tânăr care nu-și poate folosi mâinile și picioarele, dar a absolvit Dreptul cu nota 10

"Pot învăţa orice, dar nu pot să scriu". El este Carol, un tânăr care nu-și poate folosi mâinile și picioarele, dar a absolvit Dreptul cu nota 10

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 21:11 25 Iul 2023 Modificat la 21:11 25 Iul 2023

Carol are 23 de ani și este una dintre cele 800 de persoane cu dizabilităţi aflate în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS) Deva.

Deși nu poate să-și folosească mânile și picioarele, tânărul nu s-a lăsat doborât de un diagnostic și a luptat în fiecare secundă pentru viitorul său.

"Vorbeşte fluent două limbi străine şi a fost cel mai bun din clasă la limba română. De două săptămâni, a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu. Şi-a luat licenţa cu nota 10, iar acum se gândeşte la master.

Numele lui este cel mai lung cuvânt pe care l-a scris vreodată şi fără ajutorul cuiva, n-ar putea merge decât de-a buşilea", se arată într-un comunicat al DAS Deva, publicat pe pagina Primăriei Deva.

Citește și: "Lucian și-a luat îngerul acasă, în ceruri". Lacrimi amare pentru Daniela, o mamă care s-a stins din viață la un an după ce fiul ei a dispărut în mare, la Costinești

[GAL layout="3"]

Când a venit pe lume, medicii i-au anunțat pe părinții lui Carol să se pregătească pentru "ce-i mai rău".

De asemenea, când a ajuns la grădiniță, tânărul a fost nevoit să înfrunte răutatea oamenilor, pe care, în timp, a învățat să o ignore.

"Cinci ani, n-am fost înregistrat ca persoană cu dizabilităţi. Părinţii mei au refuzat categoric, sperând să fiu doar un copil care se dezvoltă mai greu.

Toţi copiii puteau alerga, iar eu nu. Atunci am văzut diferenţa. Mai ales când colegii au început să mă evite, iar unii fugeau de-a dreptul, după ce li s-a spus acasă că aş putea fi contagios.

N-a fost uşor să înţeleg ce se petrece în jurul meu. Dar cu timpul, m-am obişnuit. Când trăieşti într-o lume care arată altfel decât tine, înveţi să ignori răutăţile", a povestit tânărul.

Susținut necontenit de familie

La facultate, Carol și-a surprins profesorii și colegii cu inteligența sa, iar pentru că nu putea să scrie, mama îl însoțea la examene.

"Cei mai mulţi dintre colegi interacţionau pentru prima dată cu o persoană cu dizabilităţi. La fel şi profesorii. Erau surprinşi că răspundeam la seminarii sau că-mi alegeam anumite cursuri opţionale.

Până într-o zi, când profesorul de Retorică ne-a propus să susţinem un discurs. M-am oferit eu. Le-am vorbit colegilor despre persoanele cu dizabilităţi şi despre curajul de a accepta ceea ce nu poţi schimba. Am vorbit despre puterea de-a ne respecta şi de-a ne iubi aşa cum suntem. La final, toată clasa plângea - inclusiv profesorul.

Pot învăţa orice, dar nu pot să scriu. Unii profesori au fost de acord să susţin examenele oral. Alţii, nu. Atunci, mă aşezam cu mama în ultima bancă, să-i pot dicta ce învăţasem, iar ea să scrie", a mai povestit tânărul.

Carol a absolvit Facultatea de Drept din Sibiu cu nota 10, iar visul său este să-i ajute pe copiii cu dizabilități să lupte pentru drepturile lor.

"Poate că de-asta am şi ales să fac o facultate de Drept. Ca să dau o şansă şi altor copii sau tineri cu dizabilităţi, ai căror părinţi nu-i pot ajuta, să lupte pentru drepturile lor sau - şi mai grav - îi abandonează", a mai spus tânărul.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole