Agricultorii francezi şi-au extins protestele împotriva guvernului, blocând şosele. Au golit mai multe camioane cu legume şi carne de import şi au cerut protecţie faţă de importurile ieftine, costurile în creştere şi birocraţie.
Protestele s-au apropiat de Paris printr-o acţiune de încetinire a traficului cu ajutorul tractoarelor. Poliţia a asistat pasivă, în timp ce fermierii au descărcat şi distrus carnea românească exportată în Franţa, a arătat jurnalistul Adrian Ursu, vineri seară, la emisiunea "Exces de putere".
Fermierii francezi au atacat camioanele româneşti. Au călcat cu tractoarele carnea din România
Mai multe camioane, unele dintre ele din România, au fost prinse de protestatarii furioşi din Franţa după ce au fost deviate de pe drumurile principale. Camioanele au fost blocate, fermierii au deschis forţat uşile şi toată marfa a fost descărcată şi distrusă rapid. Ţinta protestatarilor revoltaţi a fost produsele alimentare.
Tone de mâncare din România au fost distruse. Şi asta sub ochii jandarmilor! Imaginile au fost prezentate vineri seară, în exclusivitate, la Antena 3 CNN.
Români surprinşi în mijlocul protestatarilor francezi: "Am rămas șocați. Nu știam ce ni se întâmplă"
Maria Badea și Nicolae Badea, soț și soție, aflaţi în aceeași cabină de camion, au fost în mijlocul acestor confruntări de stradă. Cei doi români au vorbit la Antena 3 CNN despre incident.
"Momentan suntem în Italia. Venim spre România. Am reușit să trecem azi-noapte de Franța, a fost destul de liber. Autostrăzile sunt blocate pe Franța. Noi am circulat numai pe naționale, numai pe drumuri foarte înguste, unde normal nu ai voie cu camionul dar ca să putem scăpa am reușit să ieșim din Franța azi-noapte. Acum suntem ok, suntem bine, suntem în Italia", a spus Nicolae Badea.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi urmări mai multe imagini cu protestele fermierilor francezi.
[GAL layout="3"]Soţia sa, Maria Badea, spune că s-a temut şi chiar a avut un şoc. "Am rămas șocați. Nu știam ce ni se întâmplă. Știam de greve, dar nu știam că la nivelul acesta se va ajunge. Ne-a fost evident teamă. Am rămas șocați, pentru că nu știam ce se întâmplă. La un moment dat am întrebat ce se întâmplă cu marfa. Au spus că va fi descărcată, că noi să ne băgăm la somn. Vă dați seama cum puteam să dormim când știam ce se întâmplă cu tone de marfă.(...) Apoi a venit un român și ne-a explicat că nu ni se va întâmpla nimic nouă dacă nu opunem rezistență, să-i lăsăm în pace să-și facă treaba acolo cu carnea", a spus Maria Badea.
Femeia spune că erau acolo mașini ale jandarmeriei."Au venit doi dintre ei (jandarmi - n.red.) la mine, eu fiind la volan, am rămas în poziția la volan. Soțul meu s-a dus jos și a filmat ce a putut. Vă dați seama, cu teamă, că nu știam dacă ne lasă să filmăm", a mai spus românca.
Patron român păgubit de fermierii francezi: "Avem asigurare, dar se pare că nu despăgubesc acest tip de incidente"
Patronul uneia dintre firmele de transport care a fost prinsă cu camioanele sale în mijlocul acestor proteste a vorbit la Antena 3 CNN despre protestele fermierilor.
"Noi avem în continuare camioane care sunt în Franța și nu pot să efectueze livrările, tot din cauza acestor proteste. Mergem doar pe timpul nopții. Unele camioane sunt escortate de mașinile clienților, unde avem descărcări. Ieri am avut o mașină care, pentru a parcurge 200km, i-a trebuit undeva la 30 de ore. În continuare, situația nu e liniștită. Am înțeles că acum s-au intensificat în zona Parisului foarte mult protestele, dar în continuare granița cu Spania este închisă. Avem acolo în jur de 15 camioane care nu pot intra în Franța din Spania", a spus Olteanu, adăugând că are asigurare.
"Nu avem încă un răspuns ferm din partea lor, dar se pare că nu despăgubesc acest tip de incidente. O să vedem săptămânile următoare", a mai spus românul păgubit.
Român surprins în mijlocul protestelor din Franţa: "Poliția nu a intervenit absolut deloc"
"Nu știam în primă fază exact ce se întâmplă, ce vor de fapt, ce voiau de la noi, pentru că vă dați seama ei fiind foarte mulți, foarte gălăgioși, noi nu am înțeles ce vor de fapt, ceea ce o să se întâmple cu noi, ceea ce o să se întâmple cu camionul...cu marfa, că dați seama că a fost foarte, foarte periculos acolo și este foarte periculos în momentul de față în toată Franța", a mai spus românul. Potrivit lui, "poliția nu a intervenit absolut deloc".
"Ei doar erau acolo să privească, să vadă ce se întâmplă", acuză Nicolae Badea.
Fermierii francezi au declarat că protestele, aflate acum în a doua săptămână, vor continua atât timp cât cererile lor nu vor fi îndeplinite.
Protestele fermierilor din Franța se extind și ajung la Paris. Poliţia asistă pasivă
Fermierii au blocat vineri una dintre principalele autostrăzi ale Franței, care leagă Parisul, de Lille, Benelux și Marea Britanie, potrivit Reuters. Aceasta este prima perturbare majoră a traficului cauzată de mișcarea de protest din Franța.
Protestatarii încearcă astfel să pună presiune pe Guvern pentru a le satisface cerinţele legate de prețuri și reglementări.
Fermierii francezi ameninţă că vor bloca Parisul. Europa e cuprinsă de furia agricultorilor
Fermierii au instalat vineri și primele blocaje rutiere pe axele de trafic în departamentul Essonne, la sud de Paris. Acesta este doar începutul blocajelor rutiere, deoarece organizatorii anunță că protestele se vor amplifica.