România importă 60% din necesarul de carne de porc pentru consum şi aproape jumătate din carnea de pui cerută de consumatori.
Importul alimentelor implică transportul acestora pe distanțe lungi, ceea ce duce la emisii ridicate de dioxid de carbon și contribuie la schimbările climatice.
Astfel, într-o ţară care este mai degrabă recunoscută pentru exporturile de carne, magazinele PENNY demonstrează că românii pot să consume produse direct de la producătorii locali.
Prin parteneriatul cu măcelăriile Domidene, clienții magazinelelor din 16 județe au posibilitatea să cumpere produse proaspete, contribuind în același timp la conservarea mediului înconjurător și la susținerea comunităților locale.
Daniel Gross, CEO PENNY România: ”De ce le facem? Pentru că ne dorim pe lângă sortimentul normal din discount, să oferim parte de localitate, parte de gust specific, competență în zona de carne.”
Măcelăriile Domidene au început ca o afacere de familie în urmă cu 32 de ani și continuă să păstreze exigența atunci când vine vorba de produse care ajung pe masa clienților din întreaga țară.
Andrei Bocănescu, Director Comercial Măcelării Domidene: ”Continuă să fie o afacere de familie, așa că toate procesele cheie sunt coordonate de un reprezentant al familiei. Pe lângă implicarea directă pe tot lanțul de producție și distribuție, cred că e esențial pentru calitatea și prospețimea produselor este tocmai tipul de magazin pe care l-am dezvoltat împreună cu PENNY.”
Unul dintre criteriile esențiale pe baza cărora sunt alese măcelăriile care livrează produse proaspete este în primul rând zona din care provin.
Daniel Gross, CEO PENNY România: ”Gust specific, macelăriile produc din zonă și atunci ajutăm să fim mai aproape și de economia locului.”
Pragul de peste 200 de măcelării arondate magazinelor PENNY din țară este rezultatul muncii și a încrederii pe care retailerul a arătat-o față de 18 branduri locale. Fiecare producător a fost ales după o întreagă expertiză în ceea ce privește profesionalismul și seriozitatea atunci când vine vorba de produse proaspete de o calitate superioară, care în final contribuie la sustenabilitate.
Andrei Bocănescu, Director Comercial Măcelării Domidene: ”În fiecare din magazinele noastre livrăm carcase proaspete direct din abator, în fiecare dintre magazinele noastre avem personal specializat care tranșează, prepară cărnurile în fața clienților după cerințele acestora.”
Oamenii care calcă pragul magazinelor știu deja de unde pot pleca și cu carne proaspătă. Astfel, planurile de extindere sunt inevitabile.
Daniel Gross, CEO PENNY România: ”Ne dorim aproape fiecare deschidere de magazin să fie făcută împreună cu o măcelărie, dar până în orizontul anului 2029 am vrea să avem aproximativ 375 de măcelării partenere, aproape o dublare în următorii ani.”
Experiența culinară a clienților este îmbunătățită de expertiza și imaginea chef-ului Nicolai Tand care contribuie la valorificarea calității, dar și a diversității ofertei de produse.
- Consumul de produse locale ajută la reducerea impactului negativ asupra mediului;
- Carne proaspătă în magazine din 16 județe;
- Produsele locale reflectă identitatea și cultura unei regiuni sau a unei comunități;
- Consumul de produse locale sprijină economia locală și comunitatea;
- Magazine cu carne de la producători locali.