Antena 3 CNN Coronavirus Carantină pentru 5.000 de pesoane, din cauza unui singur bărbat | Regulile stricte din țară nu au ajutat

Carantină pentru 5.000 de pesoane, din cauza unui singur bărbat | Regulile stricte din țară nu au ajutat

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 13:04 30 Mai 2022 Modificat la 13:04 30 Mai 2022

Un bărbat din Beijing face obiectul unei anchete penale după ce nu s-a supus izolării obligatorii la domiciliu, ceea ce a determinat autorităţile să trimită cei peste 5.000 de vecini ai săi în carantină.

Acţiunile bărbatului, care ulterior a fost testat pozitiv, vin în contextul în care capitala chineză şi Shanghai încep să reducă restricţiile. Luni, oficialii au declarat că bărbatului, în vârstă de 40 de ani, i s-a spus să se izoleze la domiciliu după ce a intrat într-o piaţă comercială considerată zonă de risc, pe 23 mai, potrivit The Guardian.

Aceştia au afirmat că, în timpul perioadei de izolare, bărbatul „a ieşit de multe ori în comunitate, riscând răspândirea epidemiei", înainte ca el şi soţia sa să fie testaţi pozitiv, cinci zile mai târziu.

Ca răspuns, autorităţile au ordonat celor 258 de persoane care locuiau în clădirea sa să meargă la centrul guvernamental de carantină, iar celor peste 5.000 de persoane care locuiau în comunitatea rezidenţială să rămână acasă.

China a impus restricţii dure încercând să elimine focarele Omicron. Politica „zero-COVID" a fost criticată aspru pentru impactul negativ semnificativ asupra economiei şi populaţiei, în special în Shanghai, dar liderul ţării, Xi Jinping, nu a cedat în faţa criticilor.

Restricţiile stricte au stârnit frustrare şi epuizare pe scară largă în rândul locuitorilor, dar, având în vedere că numărul cazurilor raportate este în scădere şi că restricţiile încep să se atenueze, oamenii de pe internet au reacţionat furios la acţiunile bărbatului din Beijing.

Duminică, autorităţile au raportat 122 de noi cazuri comunitare în întreaga ţară, în afara zonelor de carantină şi incluzând 102 purtători asimptomatici.

În Beijing, doar 12 cazuri transmise local au fost raportate duminică, iar bibliotecile, muzeele, teatrele şi sălile de sport au fost autorizate să se redeschidă în zonele în care nu a existat niciun caz de cel puţin şapte zile, potrivit Mediafax.

Autorităţile de la Beijing au încercat să evite o închidere în masă, dar în schimb au impus restricţii de călătorie, munca de acasă în unele districte, au închis locuri publice şi unele zone individuale.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole