Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedia de la Răcăciuni a fost provocată de şoferul microbuzului. Lista victimelor şi starea răniţilor

Tragedia de la Răcăciuni a fost provocată de şoferul microbuzului. Lista victimelor şi starea răniţilor

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 15:36 25 Iul 2021 Modificat la 15:36 25 Iul 2021

Accidentul în care şapte oameni, printre care şi doi copii, au murit, în această dimineaţă, în Răcăciuni, judeţul Bacău, a fost provocat de şoferul microbuzului.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bacău, accidentul s-a produs în jurul orei 08.10, între localităţile Orbeni şi Răcăciuni, atunci când şoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din municipiul Bacău, conducea pe sensul Bacău - Adjud.

La un moment dat, şoferul microbuzului, în care se aflau, în total, şapte persoane care mergeau în vacanţă, a intrat pe contrasens şi a intrat în plin într-un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Anglia, în care se afla o familie din Suceava.

În autoturism se aflau şoferul, soţia acestuia, şi cei trei copii ai lor.

Şapte morţi şi cinci răniţi, accident îngrozitor în Răcăciuni, Bacău

În urma accidentului, şapte oameni, printre care şi doi copii, au murit pe loc.

Din autoturismul marca Mercedes au murit o femeie de 34 de ani (soţia şoferului), un copil de numai trei luni şi un copil în vârstă de 7 ani, toţi pasageri pe locurile din spate.

Din microbuz şi-au pierdut viaţa o femeie în vârstă de 67 de ani, o femeie de 44 de ani, o tânără de 18 ani şi o altă femeie în vârstă de 65 de ani.

La Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău au ajuns trei adulţi şi doi minori.

Cei trei adulţi sunt internaţi pe secţia de chirurgie, cu multiple traumatisme. Un copil în vârstă de trei ani este într-o stare mai bună, potrivit medicilor din Bacău, fiind internat pe secţia de Chirurgie Pediatrică, cu traumatism craniocerebral minor, contuzie toraco-abdominală şi escoriaţii.

[GAL layout="4"]

Cel de-al doilea minor, în vârstă de 15 ani, este în stare foarte gravă şi a fost diagnosticat cu fractură de bazin, ruptură de splină, fractură de femur şi tensiune 4 cu 2.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs tragedia de la Răcăciuni.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole