Antena 3 CNN Actualitate Carmistin a organizat campania Ziua Meselor Școlare, în județele Vâlcea și Gorj

Carmistin a organizat campania Ziua Meselor Școlare, în județele Vâlcea și Gorj

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:18 31 Mar 2023 Modificat la 10:26 01 Apr 2023

"Campania Ziua Meselor Școlare constă în distribuirea de pachete cu hrană caldă, preparată din portofoliul de produse La Provincia, brand al Grupului Carmistin. Pe lângă hrană, copiii mai primesc din partea companiei și câte un set de rechizite școlare.

Campania Ziua Meselor Școlare este o inițiativă prin care Grupul Carmistin își propune să se implice tot mai mult în viața comunităților locale în care activează, contribuind, în acest fel, la cultivarea binelui comun în societate, prin grija față de ceilalți și, mai ales, prin grija față de copii. Vom extinde treptat această campanie și în alte localități în care activăm", a declarat Cristina Popa, director general adjunct Carmistin.

"Ziua Meselor Școlare a debutat astăzi în școală noastră și este o bucurie pentru noi că am fost selectați pentru această campanie, care are ca scop educarea copiilor pentru o alimentație sănătoasă, având în vedere că La Provincia este un producător local de produse sănătoase. Elevii noștri au primit cu multă bucurie o masă caldă și rechizite școlare", a declarat, la rândul său, Tudor Liviu Bogdan, profesor la Școala Gimnazială Tomșani.

Susținerea comunităților, prin derularea de acțiuni punctuale de sprijin social, reprezintă o preocupare constantă la nivelul companiei, inclusiv în relația cu angajații.

În județul Vâlcea, de exemplu, unde Carmistin are cea mai numeroasă forță de muncă, Grupul derulează, de câțiva ani, un program de sprijin pentru copiii angajaților, în cadrul unui centru educațional de tip after-school. În jur de 30 de copii, cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, își desfășoară, în spații special amenajate, activitățile de după școală, fiind asistați la teme de cadre didactice, angajate de companie. Copiii au asigurate, de asemenea, mesele și transportul.

La nivel internațional, Ziua Meselor Școlare (ISMD), marcată anual în luna martie, are ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare pentru o alimentație bună pentru toți copiii, indiferent de situația și zona geografică în care se află. În ultimul deceniu, Marea Britanie și SUA au împărtășit exemple de politici și bune practici în promovarea unei alimentații sănătoase și importanța calității nutriționale a programelor de mese școlare, cu accent pe legătura dintre alimentația sănătoasă, educație și o mai bună învățare. Conștientizarea problemelor legate de foamete și sărăcie constituie, de asemenea, o importantă componentă a campaniei la nivel global.

Etichete: Carmistin
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole