Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Carmen Tănase, propuneri inedite pentru relaxarea restricţiilor: Să schimbe culoarea la scenarii. Verde înseamnă liber pentru toată lumea

Carmen Tănase, propuneri inedite pentru relaxarea restricţiilor: Să schimbe culoarea la scenarii. Verde înseamnă liber pentru toată lumea

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 18:33 11 Mai 2021 Modificat la 19:59 11 Mai 2021

Este pentru prima dată când rata de infectare ajunge în Capitală la 1.49 la mia de locuitori. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat, luni, că se pot decide noi măsuri de relaxare a restricţiilor, după 48 de ore de la scăderea incidenței de COVID sub 1,5 la mia de locuitori. Joi ar putea fi convocat Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situații de Urgenţă.

În acest context, la atingerea pragului de 1,5 la mia de locuitori, restaurantele, barurile şi cinematografele se pot deschide la o capacitate de 50%, dar vor fi permise şi concertele cu maxim 300 de persoane.

Întrebată despre această măsură, actrița Carmen Tănase a propus decidenţilor să schimbe culoarea scenariilor pentru că verde înseamnă liber pentru toată lumea. Ea a subliniat din nou că, aceste măsuri sunt absurde.

„Cred că ar trebui să schimbe puțin culorile pentru că pe verde știu că trece toată lumea inclusiv pietonii inclusiv mașinile care sunt pe verde. Nu știu, verde ne duce în eroare, la verde ar trebui să fie liber pentru toată lumea. Să pună roz, curcubeu, ceva de genul", a spus Carmen Tănase.

Întrebată cum este să joace într-o sală pe jumătate goală, actrița a spus că, dacă are un spectator care este dornic să vadă munca ei este fericită.

„Pentru mine nu este absolut nicio diferență. Eu nu mă uit în sală. Eu dacă am un spectator și ăla și-a cumpărat bilet și e dornic să vadă munca mea de câteva luni de zile, eu sunt fericită.

Deci nu asta este problema și în general pentru noi actorii nu contează, noi jucam. Şi pe vremuri când erau vremuri de restriște și lumea nu prea venea la teatru, după revoluție când spectacolul era pe stradă, să știți că jucam pentru oricât spectatorii erau în sală, cu aceeași bucurie.

Ba cu mai multă bucurie pentru că eram recunoscători pentru că oamenii ăia și-au rupt din timpul lor să vină. Nu asta este problema. Problema este că sunt niște măsuri absurde pe care nu le înțelege nimeni", a conchis actrița Carmen Tănase.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole