Antena 3 CNN Actualitate Carmen Dan, reacție după gafa de joi: ”Nu-mi cer scuze pentru că am pronunțat greșit un sunet! Sunt om, nu mașină”

Carmen Dan, reacție după gafa de joi: ”Nu-mi cer scuze pentru că am pronunțat greșit un sunet! Sunt om, nu mașină”

1 minut de citit Publicat la 20:57 10 Noi 2017 Modificat la 20:57 10 Noi 2017

Ministrul Carmen Dan a reacționat, pe Facebook, după gafa pe care a făcut-o joi.

”Nu-mi cer scuze pentru că am pronunțat greșit un sunet! Sunt om, nu sunt mașină!
Îmi cer scuze însă pentru iritare, pentru oboseală, pentru momentul în care m-a părăsit calmul pentru că în loc să vorbim despre oameni responsabili, care tocmai arătaseră ce pot face pentru colegii lor din stradă, sau pentru partenerii lor loiali și iubitori - câinii polițiști, a trebuit să vorbim despre un angajat iresponsabil!

Îmi cer scuze pronumelui personal “EI” - înțelegând prin “ei” pe toți acei oameni dedicați din ministerul de interne care au muncit ieri, așa cum o fac zi și noapte, pentru siguranța noastră!

Toate faptele lor bune, și sunt foarte multe fapte bune(!!!), nu au contat, fiind aruncate în derizoriu de fapta unui șofer iresponsabil! Lor le cer scuze! Pentru mine, PRONUMELE “ei” are o altă conotație! Mult mai profundă!” a scris Carmen Dan pe Facebook.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a gafat, joi seară, în cadrul unei declarații, făcând confuzie între „pronume” și „prenume”. Întrebată dacă a fost identificat şoferul autocarului Jandarmeriei filmat în timp ce depăşea o coloană de maşini mergând cu viteză pe linia de tramvai, ea răspunzându-le jurnaliştilor ironic, cu o altă întrebare, respectiv dacă vor să le dea numele şi "pronumele" şoferului.

Etichete: carmen dan reactie gafa
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole