„Înainte de a pleca de la MAI, luându-și cu el mult clamata, dar nerealizata “reformă”, Marcel Vela a mai aruncat o fumigenă în stilul caracteristic, așa cum ne-a obișnuit deja.
Ca să dau un singur exemplu, vă amintiți probabil episodul cu "șeptarul", acea bombă media devenită o amărâtă de petardă atunci când s-a aflat cine s-a plimbat cu acel BMW, care, apropo, nu a fost cumpărat de Carmen Dan! Trecem peste minciuna asta și ne oprim la ultima, pentru că în același mod aventurier, Marcel Vela a anunțat cu o mină importantă că eu știam de situația de la Caracal și nu am luat măsuri.
Că scopul unei astfel de minciuni aruncate pe piață a fost acela de a abate atenția publică de la tema importantă a zilei, respectiv moțiunea de cenzură, știm! Că singurele preocupări ale acestui deja fost ministru (cu toate, dar absolut TOATE atribuțiile delegate) au fost dezinformarea și manipularea, iarăși știm!
Și pentru că ieri am avut treabă la Parlament, astăzi, pentru toți cei interesați, vreau să lămuresc lucrurile:
1. În luna februarie 2019, DIICOT a solicitat DGPI în mod direct, în baza fluxului informațional operativ, anumite date referitoare la “cazul Caracal” sau ceea ce urma a fi “cazul Caracal”. Nu cunosc și nu am cunoscut conținutul acelei solicitări clasificate, pentru că, repet, a fost adresată direct DGPI, nu ministrului afacerilor interne.
2. În luna martie, în temeiul aceluiași schimb de informații operativ, DGPI a răspuns/transmis DIICOT o notă. Din nou, nu cunosc conținutul acelei note, toată această corespondență operativă desfășurându-se pe relația DIICOT - DGPI.
3. Mă îndoiesc sincer că Marcel Vela nu știe care este realitatea, dar din dorința nestăpânită de a mai invoca încă o dată numele meu într-un context insinuant, a ales iarăși manipularea! Ar fi putut să verifice fie și numai registrul de corespondență al cabinetului ministrului și ar fi constatat că acea corespondență sau orice informare referitoare la această temă nu a a ajuns la mine!
4. În plus, inclusiv pentru Marcel Vela, cel care nu a deprins în tot acest timp exercițiul de minimă reponsabilitate ca înainte de a vorbi de la nivelul unei asemenea funcții să fie măcar puțin informat, fac încă o precizare: în luna iulie 2018, am primit o notă prin care DGPI semnala anumite suspiciuni în ceea ce privește înscrierea unor candidați la un concurs de ocupare a unei funcții de adjunct al șefului poliției municipiului Caracal. Atenție, vă rog: iulie 2018! Care a fost urmarea? În urma discuției pe care am avut-o cu Inspectorul General al Poliției Române de la acea dată și a atenției cu care s-a urmărit derularea acelei proceduri, aceasta s-a finalizat, niciunul dintre candidați nefiind însă declarat admis.
Privind retrospectiv, o spun cu tristețe, este jenant că tot ce a rămas după acest “fulminant” mandat la ministerul de interne reprezintă o amărâtă de OUG cu privire la trotinete, pritocită vreo 9 ore la ceas târziu în noapte, și aia nepublicată!
CONCLUZIA, la fel de tristă: Ieșind cu informații eronate, manipulatoare, referindu-te la un dosar penal important cu un obiect ce a stârnit și stârnește în continuare multă emoție publică, invocând caracterul clasificat al unor date ce pot avea o însemnătate deosebită pentru organele judiciare, într-o fază în care inculpatul este trimis în judecată, nu îi faci un rău lui Carmen Dan, ci dimpotrivă, îi faci un bine inculpatului Dincă!”, scrie Carmen Dan pe Facebook.