Antena 3 CNN Politică Carmen Dan, acuzații dure la adresa lui Klaus Iohannis

Carmen Dan, acuzații dure la adresa lui Klaus Iohannis

4 minute de citit Publicat la 21:13 09 Dec 2018 Modificat la 21:13 09 Dec 2018

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, duminică seara, că Guvernul se află într-un blocaj funcţional din cauza faptului că sunt două portofolii - Transporturi şi Dezvoltare Regională - care nu mai au titulari, după ce aceştia au demisionat iar preşedintele Iohannis a refuzat "total nejustificat" să-i numească pe înlocuitorii propuşi de premier.

Carmen Dan a susţinut că preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia constituţională să semneze decretele de numire pentru cele două propuneri, însă încearcă "să şicaneze" guvernul.

"La ora actuală guvernul se află într-un blocaj funcţional şi cred că este de notorietate că lucrul acesta nu se întâmplă din cauza guvernului, ci din cauza faptului că sunt două portofolii extrem de importante din punct de vedere economic care nu mai au titular, aceştia au plecat prin demisie, deci prin act unilateral de voinţă şi ne confruntăm cu un refuz total nejustificat al preşedintelui Klaus Iohannis de a numi înlocuitorii propuşi de premier. (...) Atât ministrul Transporturilor, cât şi ministrul Dezvoltării, domnul Paul Stănescu, şi-au depus demisiile, este un fapt că premierul a aluat act de aceste demisii, le-a înaintat la Cotroceni, a făcut lucrul acesta odată cu propunerile de înlocuire. Deci, demisiile îşi produc efectele iar domnul preşedinte are obligaţia constituţională să semneze decretele de numire pentru cele două propuneri", a spus Carmen Dan la România TV.

Ministrul de Interne a calificat drept dovadă de "imaturitate politică" faptul că preşedintele Iohannis refuză cele două numiri la Transporturi şi Dezvoltare Regională, mai ales în momentul discutării bugetului pentru anul următor.

"Am ieşit din termenul de 15 zile, la şedinţa de guvern de săptămâna trecută au venit secretarii de stat, însă toată toată lumea vede că de fapt ne confruntăm cu această încercare a preşedintelui de a şicana activitatea guvernului, această dorinţă de a găsi tot felul de tertipuri şi pretexte ca să nu semneze decretele de revocare (...). Este o dovadă clară de imaturitate politică, spun eu, dincolo de faptul că avem un război politic deja dus la extrem. Cred că, măcar în ceasul al doisprezecelea, ştiţi că şi domnul preşedinte făcea un apel asemănător, ar trebui ca preşedintele României să înţeleagă că acest guvern nu este guvernul lui, este un guvern care îşi doreşte să guverneze eficient şi acest guvern răspunde în faţa Parlamentului care l-a învestit, pentru că, din fericire, România nu este o republică prezidenţială, aşa cum şi-ar dori Klaus Iohannis. (...) Probabil că acum aşteaptă decizia CCR şi este o realitate că în plan intern activitatea guvernului este blocată chiar în acest moment important", a adăugat Carmen Dan.

În ce priveşte Ministerul Transporturilor, Carmen Dan consideră că acesta nu a avut performanţă deoarece a rămas neutilizată o sumă de un miliard de lei.

"Este momentul discutării bugetului pentru anul următor, inclusiv pe cele două componente importante, transporturile, unde din păcate nu am avut performanţă, atât timp cât vorbim de mai mult de un miliard de lei neutilizaţi în anul acesta şi componenta de dezvolare, unde discutăm despre modificări importante în modul în care se vor aloca fondurile pentru autorităţile locale", a afirmat Carmen Dan.

În opinia acesteia, faptul că Iohannis nu a semnat propunerile premierului pentru Ministerele Transporturilor şi Dezvoltării Regionale afectează preluarea Preşedinţiei Consiliului UE, deoarece prima temă a mandatului este bugetul UE.

"Într-un alt plan important, plan extern, este grav afectată preluarea Preşedinţiei Consiliului UE şi prima temă pe lista preşedinţiei rotative este în ianuarie, tot bugetul, de data aceasta bugetul UE. Aşa că pe lângă un blocaj instituit la nivel guvernamental, să nu uităm şi că preşedintele a mai susţinut că PSD nu ştie să facă politică. Vreau să-i reamintesc că, în special în ultimele zile, PSD a demonstrat la nivel european că ştie să facă politică, pentru că, aşa cum cunoaşteţi, atât eu, cât şi alţi colegi de-ai mei din Guvernul României am preluat deja mandatele de la omologii austrieci la Preşedinţia Rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi am avut întâlniri importante cu omologi din statele membre ale UE, unde au fost stabilite şi comunicate priorităţile mandatului României. (...) Partenerii europeni au apreciat în primul rând (...) modul în care au fost pregătiţi miniştrii la întâlnirea cu omologii, la întâlnirea cu comisari europeni, că s-au discutat în fiecare domeniu în parte dosarele importante pe care România le va gestiona pe perioada exercitării mandatului preşedinţiei rotative", a declarat Carmen Dan.

Ea susţine că preşedintele Iohannis, aflat "evident în campanie electorală", nu ţine cont de niciun argument şi sunt slabe şanse ca în urma unei eventuale discuţii cu premierul Viorica Dăncilă la şedinţa CSAT de săptămâna viitoare "lucrurile să se schimbe în perioada următoare".

"Este o situaţie în care trebuie să admitem că preşedintele nu ţine cont de niciun argument, sfidează recomandările liderilor europeni care sunt clar îngrijoraţi de această situaţie. Din punctul meu de vedere, riscăm ca prin această atitudine să fie compromise intenţiile europene ale României şi chiar să fie afectată activitatea Consiliului Uniunii Europene. Pe plan intern ne-am obişnuit deja cu apelurile preşedintelui la proteste, la violenţe, la anarhie. Acum cred că acest joc este mult mai periculos având în vedere contextul politic european. Este evident pentru toată lumea că preşedintele este în campanie electorală şi că îşi încalcă grav atributul constituţional de mediator (...). Nu avem foarte mari aşteptări, am mai avut întâlniri în cadrul CSAT în care poziţia nu a fost deloc una pozitivă şi nu cred că se vor schimba foarte mult lucrurile în perioada următoare", a opinat Dan.

Carmen Dan a mai spus că actuala coaliţie de guvernare este hotărâtă să demonstreze că România este pregătită să preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi să ducă la capăt cu succes acest mandat.

"În calitate de ministru de interne voi face tot ce îmi stă în putere, evident, în limite legale, pentru a menţine ordinea publică şi securitatea tuturor cetăţenilor, indiferent de funcţiile pe care le ocupă aceştia sau de culoarea politică. Noi suntem hotărâţi ca şi pe plan extern să demonstrăm în continuare că România este pregătită nu doar să preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, dar şi să ducă cu succes la capăt acest mandat", a mai spus Dan.

Sursă: Agerpres
Etichete: Klaus Iohannis
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole