Antena 3 CNN Life Carmen Brumă: Cum să mâncăm corect ca să nu ne îngrășăm în Postul Paștelui

Carmen Brumă: Cum să mâncăm corect ca să nu ne îngrășăm în Postul Paștelui

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 17:32 20 Apr 2021 Modificat la 18:05 20 Apr 2021

"În perioada de Post există foarte multe persoane care se îngrașă. În mare, cele mai comune greșeli se referă la excesul de carbohidrați. Toată lumea întreabă despre un produs dacă este de post, dar nu întreabă ce conține. Dacă conține o tonă de zahăr, grăsimi hidrogenate." a precizat Carmen Brumă

"Pentru că proteinele de origine vegetală nu au un grad de sațietate atât de ridicat, o altă greșeală la care se ajunge este ciugulitul. Cei mai mulți dintre cei care țin post, ciugulesc tot timpul: câte un covrigel, un pufulete, un cornulet de post. Și nu estimează corect numărul de calorii și ajung, evident, să se îngrașe. Neavând niște mese foarte clare, mănâncă mult peste necesarul lor caloric. Deci stop ciuguleală. Cam patru ore între o masă și cealaltă.

Mai există obiceiul de a ține post negru până după apusul soarelui. Problema este că după apusul soarelui se întâmplă o masă mult prea copioasă. Un exces alimentar. Mănânci tot ce ai fi mâncat pe parcursul zilei. Aici soluția este ori să iei o masă foarte ușoară. Sau să ții pstul negru până a două zi dimineață.

Mai este și cantitatea de ulei pe care de obicei o punem fără măsură."

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole