Antena 3 CNN Politică Carmen Avram, la inaugurarea școlii din Ferigile: „O să vă reprezint cu drag în Parlamentul European, dar, peste toate, cu foarte multă dragoste de țară”

Carmen Avram, la inaugurarea școlii din Ferigile: „O să vă reprezint cu drag în Parlamentul European, dar, peste toate, cu foarte multă dragoste de țară”

2 minute de citit Publicat la 01:19 04 Mai 2019 Modificat la 01:19 04 Mai 2019

Carmen Avram, clasată pe locul doi pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, s-a întâlnit cu localnicii din Costeşti, judeţul Vâlcea. Alături de preşedintele Consiliului judeţean Vâlcea şi de ministrul tineretului şi sportului, Carmen Avram a participat la inaugurarea şcolii din localitatea Ferigile, care a fost reabilitată. Fosta jurnalistă a vorbit despre necesitatea fondurilor europene în dezvoltarea României şi cât este de important ca românii să se întoarcă în ţară. 

Carmen Avram a participat la inaugurarea şcolii gimnaziale Ferigile din comuna Costeşti, care a fost reabilitată şi modernizată cu fonduri alocate in timpul guvernarii PSD ALDE.

"Personal, toată viaţa mea nu am cunoscut pe nimeni care să fi realizat lucruri măreţe care să nu fi mers la şcoală. Este extrem de important ca toată lumea, toţi copiii noştri să aibă acces la şcoală, la cărţi, la educaţie, pentru că fără ei România va sta pe loc. Încercaţi, vă rog din suflet, să le vorbiţi tot mai mult copiilor despre România. Ceea ce ni se întâmplă acum în ţară din partea unor oameni care nu au România în suflet, deşi pretind că o au, care participă la mitinguri şi se îmbracă în drapelul românesc, dar nu simt nimic pentru el, este foarte grav şi trebuie să ştim ce este România. Trebuie să învăţăm de mici să o iubim, pentru că aici sunt rădăcinile noastre şi oriunde am pleca pe pământul ăsta, gândul nostru, inima noastră va fi întotdeauna aici şi mereu vom tânji să ne întoarcem acasă", a spus Carmen Avram în faţa zecilor de părinţi şi copii veniţi să asiste la inaugurarea şcolii. 

Candidat aflat pe locul doi pe lista PSD la alegerile europarlamentare, Carmen Avram i-a indrumat pe localnici sa le vorbeasca copiilor tot mai mult despre Romania. Tara noastra ar putea sa se dezvolte insa numai cu ajutorul fondurilor europene. De aceea, e nevoie de o echipa puternica la Bruxelles, a explicat aceasta.

„Sunt în campanie electorală pentru alegeri europarlamentare, pentru un parlament care decide ca şi parlamentul nostru şi de acolo vin legile şi noi trebuie să le implementăm aici. Eu o să vă reprezint cu drag, dar, peste toate, cu foarte multă dragoste de ţară, acolo, în inima Europei, unde se fac legile pentru noi. O dragoste de ţară de care avem nevoie foarte mult acum, pentru că trăim vremuri grele, periculoase chiar, aş spune, pentru că nu toată lumea din ţara asta iubeşte ţara asta şi e bine să fim cât mai mulţi care să gândim cu drag la ţară. O să încerc să obţin pentru fermierii români, care îmi sunt foarte dragi, cât de mult se poate, pentru că ştiu cu câte obstacole se luptă, ştiu cu câte greutăţi se luptă, ştiu câţi le pun beţe-n roate ca să nu fie şi fermierul român în faţă. O să încerc să fac tot ce este mai bun pentru această ţară", a mai spus Carmen Avram. 

Oamenii din Costeşti au numai cuvinte de laudă despre Carmen Avram.

Candidata PSD la alegerile europarlamentare a participat si la binecuvantarea data de preotul satului unor familii care au implinit 50 de ani de la casatorie. 

Etichete: carmen avram
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole