Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Carmen Avram, avertisment dur în Parlamentul European privind mafia lemnului

Carmen Avram, avertisment dur în Parlamentul European privind mafia lemnului

1 minut de citit Publicat la 12:54 15 Noi 2019 Modificat la 12:54 15 Noi 2019

Carmen Avram a lansat un avertisment dur în Parlamentul European, în privinţa unui fenomen tot mai îngrijorător: mafia lemnului. Fiecare stat european trebuie să îşi protejeze pădurile, cea mai importantă armă în combaterea schimbărilor climatice. Tocmai de aceea, Carmen Avram propune o strategie dură şi măsuri drastice de monitorizare a pădurilor.

”Vorbim tot mai mult despre combaterea schimbărilor de climă, dar nu punem suficient accent pe cea mai importantă armă pe care o avem în această luptă şi anume pădurile Uniunii Europene, cele care sechestrează cea mai mare parte a emisiilor de dioxid de carbon. În acest moment, deşi aproape jumătate din terenurile Uniunii sunt ocupate de păduri, 77% dintre ele sunt lăsate de izbelişte, nefiind supuse încă unei legislaţii comune obligatorii, aşa cum recunoaşte chiar Comisia Europeană la întrebarea pe care i-am adresat-o recent. Iar în aceste păduri se dau uneori războaie pe viaţă şi pe moarte la propriu. În România, de exemplu, în ultimii ani au fost ucişi 6 pădurari şi alţi 650 au fost răniţi în confruntările cu mafia lemnului. În această situaţie cum putem să ne gândim la victorie în războiul cu schimbările climatice? Consider că e extrem de important ca în viitorul Pact Verde European Comisia şi comisarul însărcinat cu acest portofoliu să gândească un regim de finanţare eficient, o strategie dură şi sisteme drastice de monitorizare a pădurilor noastre - strategie care să fie obligatorie în toate statele membre ale Uniunii Europene”, a spus Carmen Avram, în Parlamentul European.


 

 

Etichete: carmen avram
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole