Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Carla Bruni, fosta Primă Doamnă a Franței, e bolnavă. Ce decizie radicală a luat artista

Carla Bruni, fosta Primă Doamnă a Franței, e bolnavă. Ce decizie radicală a luat artista

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 10:47 27 Ian 2018 Modificat la 10:47 27 Ian 2018

Cântăreaţa Carla Bruni, fost top model franco-italian, şi-a anulat cele trei concerte pe care le avea programate săptămâna aceasta în Portugalia din motive de sănătate, au informat organizatorii fără să ofere alte detalii, relatează joi EFE. 

Carla Bruni urma să cânte pentru prima oară în Portugalia în spectacole prevăzute să aibă loc la Coliseo de los Recreos de Lisboa (25 ianuarie), la Centro de Artes y Espectáculos de Figueira da Foz (26) şi la Coliseo de Oporto (27) ianuarie, pentru a-şi prezenta cel mai nou album al său, ”French Touch”. 

Persoanele care au cumpărat deja bilete pentru unul dintre cele trei concerte pot solicita returnarea banilor la agenţiile unde au fost achiziţionate, în termen de maximum 30 de zile. 

”French Touch”este cel de-al șaselea album al Carlei Bruni şi este compus în întregime din versiuni ale cântecelor care i-au marcat cariera. Produs de David Foster, albumul include versiuni proprii ale unor piese ca 'Enjoy The Silence', al lui Depeche Mode; 'Miss You', de The Rolling Stones; 'Highway To Hell', de AC/DC, şi 'The Winner Takes It All', de Abba. 

De la debutul carierei sale, în 2002, cu cântecul 'Quelqu'un M'a Dit', ea a vândut peste două milioane de discuri în întreaga lume, potrivit EFE.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Muzică
» Citește mai multe din Muzică
TOP articole