Antena 3 CNN Life Care sunt țările în care vei fi în siguranţă, dacă izbucneşte un nou război mondial

Care sunt țările în care vei fi în siguranţă, dacă izbucneşte un nou război mondial

1 minut de citit Publicat la 14:43 05 Noi 2017 Modificat la 14:43 05 Noi 2017

Există persoane care consideră că un nou război mondial bate la uşă şi, cu toate că nu se ştie natura acestuia: nuclear, economic sau cibernetic-, nu există nicio îndoială că, în cazul în care va fi declanşat, consecinţele vor fi teribile pentru omenire.

Site-ul Indy 100 a creat un top al celor mai sigure ţări, bazat pe Indicele Global al Păcii 2017. Din păcate, România nu se află pe lista acestor ţări considerate cele mai sigure.

10. Irlanda. Ţara practică neutralitatea militară şi e neutră din punct de vedere internaţional din anii 30. Dacă izbucneşte un război, va rămâne, probabil, neutră.

9. Elveţia. Faimoasă pentru neutralitatea sa militară, nu a participat la un război pe alt teritoriu din 1815. În plus, munţii reprezintă fortificaţii naturale care o protejează de o invazie străină.

8. Slovenia. Dacă se iscă un conflict internaţional, ţara se poate bizui doar pe resursele sale. În plus, a fost în mare parte în afara conflictelor militare în primul şi al doilea Război Mondial.

7. Fiji. Mica insulă din sudul Oceanului Pacific, ţara e izolată geografic şi deci sigură şi s-a ţinut departe de conflicte globale mereu.

6. Danemarca ar putea fi "târâtă" într-un război datorită statutului său în NATO, dar are un mare atu, Groenlanda, o regiune ne-aliată politic şi izolată.

5. Austria. Se află pe locul 4 din 163 de ţări în Indexul Global de Pace 2017 şi e considerată sigură din toate punctele de vedere.

4. Portugalia e considerată "o oază de stabilitate" şi una dintre puţinele ţări europene în care populismul de extremă dreaptă nu şi-a făcut apariţia.

3. Noua Zeelandă. E o ţară care se susţine din resursele sale şi nici chiar dacă ar fi în situaţia în care ar fi "ruptă" de restul lumii nu ar avea de suferit. În plus, este izolată de zonele potenţiale de conflict.

2. Canada se află pe locul 8 în topul celor mai pacifiste ţări din lume, dar pe locul doi în topul Indy 100, cu un scor excepţional de mic la posibilitatea de implicare în conflicte interne sau internaţionale.

1. Islanda este, fără îndoială, cea mai liniştită ţară din lume, aflându-se departe de puterile implicate în conflictele globale -SUA, Rusia, Coreea de Nord şi Iran- şi reprezintă, astfel, cel mai sigur loc în care te-ai putea afla în cazul în care izbucneşte cel de-al Treilea Război Mondial.

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole