Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Care sunt exerciţiile ce ajută la prelungirea vieţii

Care sunt exerciţiile ce ajută la prelungirea vieţii

1 minut de citit Publicat la 10:19 03 Apr 2017 Modificat la 10:19 03 Apr 2017

Oamenii de ştiinţă au descoperit câte antrenamente săptămânale contribuie la prelungirea vieţii. Conform rezultatelor studiului, exerciţiile fizice pot micşora cu 30% şansa de deces potrivit Adevarul.ro.

Un studiu, realizat recent, a scos la iveală faptul că antrenametele la sală pot creşte speranţa de viaţă. Studiul a constatat că două antrenamente pe săptămână pot reduce riscul de boli cardiovasculare şi cancer. Cel puţin două antrenamente pe săptămână scad riscul de deces cu 30%. În cadrul studiului, cercetatorii au analizat timp de nouă ani peste 64.000 de persoane din Marea Britanie şi Scoţia. Au împărţit oamenii în patru grupe: inactivi (nu mergeau la sală), activi insuficient (75 de minute de activitate pe săptămână), „războinicii de week-end“ (care au raportat cel puţin 150 de minute de efort fizic intens, în două zile sau mai puţin), şi activi în mod regulat (merg la sală de cel puţin două ori pe săptămână). Rezultatele au arătat că cel puţin două antrenamente pe săptămână scad şansele de dezvoltare a bolilor cardiocasculare cu 41%, şi cu 18% predispoziţia pentru cancer. Recomandările cercetătorilor privind exerciţiile sugerează efectuarea antrenamentelor pe tot parcursul săptămânii, deoarece acest lucru poate contribui la îmbunătăţirea tensiunii arteriale, starea de spirit, şi capacitatea de a procesa zaharurile din sânge. Exerciţii fizice recomandate Exerciţiie săptămânale recomandate sunt mersul pe jos cel puţin 20 de minute în fiecare zi, o plimbare cu bicicleta timp de 45 de minute, de două ori pe săptămână, înotul într-un ritm moderat timp de 35 de minute de două ori pe săptămână, sau alergatul timp de 10 minute zilnic. Conform cercetătorilor, cei care fac mişcare săptămânal au un risc cu 30% mai mic de deces comparativ cu persoanele inactive. 

Citește mai multe din Viață sănătoasă
» Citește mai multe din Viață sănătoasă
TOP articole