Antena 3 CNN Actualitate Care sunt criteriile angajatorilor pentru viitorii angajați

Care sunt criteriile angajatorilor pentru viitorii angajați

Silviana Baicu
2 minute de citit Publicat la 13:43 20 Ian 2022 Modificat la 14:06 20 Ian 2022

Anul acesta, angajatorii vor căuta să aducă în echipe în mod special persoane care îşi demonstrează dorinţa de dezvoltare sau creştere. Iar una dintre abilităţile căutate este gestionarea ambiguităţii viitorului. 

Modelul de angajat căutat de angajator

Ce înseamnă asta? În contextul schimbărilor dese de la locul de muncă, un angajat trebuie să aibă capacitatea să facă faţă necunoscutului: Guvernul poate decide peste noapte să lucreze toată lumea în online sau să fie doar o parte dintre angajaţi la muncă, de exemplu.

De aceea este nevoie ca oamenii să fie confortabili cu starea de neclaritate, iar ambiguitatea viitorului mediu şi lung să nu îi sperie, ba chiar să îi motiveze să depăşească aceste obstacole. A doua calitate căutată de angajatori care este adaptabilitatea.

 Conform noilor trenduri, aceştia preferă o persoană curioasă, cu dorinţa de a învăţa continuu şi cu o mentalitate de evoluţie, în detrimentul cuiva ce deţine deja cunoştinţe din domeniul respectiv, dar nu demonstrează dorinţa de a învăţa mai mult şi de a se dezvolta.

Un angajat care se adaptează rapid, o face într-o maniera pozitivă cautând să contribuie cu idei, cu îmbunătăţiri, cu optimizări, va avea mereu un avantaj, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal. Pe de altă parte, noii angajaţi vor avea nevoie şi de inteligenţă emoţională.

Autocunoaşterea, motivaţia şi empatia sunt principalele criterii pe care angajatorii le urmăresc

Candiaţii ar trebui să demonstreze capacitatea de a-şi înţelege şi gestiona propriile emoţii, dar şi pe cele ale persoanelor cu care interacţionează, fie ei clienţi sau colegi.

Este foarte important ca aceştia să fie receptivi la feedback şi, de asemenea, să îl transmită într-o manieră adecvată. 
Acum intervine şi nevoia de creativitate, de a putea gândi "outside the box".

Când vremurile sunt dificile, poate fi greu să iţi găseşti creativitatea, dar este important să-ţi faci timp pentru inovaţie în domeniul profesional, pentru că, dacă nu descoperi noi căi prin care să fii mai bun decât ceilalti, sigur ei vor descoperi. 

Comunicarea, o componentă esenţială a oricărui job

Şi o ultimă abilitate în topul nostru este una care nu e tocmai nouă. Ne referim desigur la comunicare, o componentă esenţială a oricărui job de mulţi ani. Însă izolarea socială şi munca de acasă au adus o nouă perspectivă asupra acesteia.

Capacitatea de a comunica consecvent, clar şi concis, atât în scris cât şi verbal, atât când internetul merge bine, dar şi când nu merge, cu oameni pe care îi cunoşti deja sau pe care îi vezi prima dată pe ecranul tău, a devenit foarte importantă. Tocmai de accea este şi dorită de toţi angajatorii în acest an. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole