Antena 3 CNN Actualitate Social Care sunt cele mai bune perioade din an pentru a căuta un loc de muncă. Sfaturile specialiștilor pentru cei care vor să se angajeze

Care sunt cele mai bune perioade din an pentru a căuta un loc de muncă. Sfaturile specialiștilor pentru cei care vor să se angajeze

de Bianca Chirilă    |   

Rata şomajului în rândul tinerilor a depăşit 20%, iar angajatorii spun că mulţi nici măcar nu îşi caută locuri de muncă, mai ales acum, în perioada vacanţelor. Anunţurile de pe platformele de recrutare sunt şi ele mai puţine. În toamnă, însă, speră ca situația să revină la normal. Specialiştii spun că cea mai bună perioadă pentru aplicare este acum, în lunile septembrie şi octombrie, dar şi în prima lună din an. Companiile deschid posturi noi după sărbători și vacanțe. 

Schimbarea sau căutarea unui loc de muncă trebuie să se întâmple la momentul potrivit pentru a avea mai multe avantaje. Cele mai bune perioade pentru a găsi jobul perfect sunt începutul de an, care aduce rezoluții mari, dar și începtul lunii septembrie, care vine cu forțe proaspete după perioada concediilor și bateriile sunt încărcate.

Beneficiile oferite joacă un rol esenţial în alegerea unui loc de muncă.

Adrian Negrescu, analist financiar: „Pentru angajați contează foarte mult bonul de masă, acest ajutor nesperat pe care statul îl oferă prin intermediul angajatorilor. Să-și asigure o masă caldă este esențial în fiecare zi. Contează programul flexibil și celelalte servicii, de la abonamente la transport în comun, la abonament la sală.”

În perioada concediilor, activitatea pe platformele de recrutare scade considerabil, dar sunt şi excepţii de la regulă. Angajatorii din retail şi HoReCa au nevoie de personal pe durata vacanţelor.

Ana Călugăru, director de comunicare: „Perioada vacanței de vară și zilele libere de iarnă sunt ceva mai lente din punctul de vedere al aplicărilor. Excepție fac acei candidați care au pregătire sau doresc să lucreze în aceste joburi sezoniere.”

Cu toate acestea, rata şomajului în rândul tinerilor a ajuns să depăşească peste 20%.

Cele mai multe locuri de muncă sunt postate după ce vacanţa de vară se termină, iar listarea joburilor crește cu 16% între iulie și octombrie.

Subiecte în articol: joburi locuri de munca somaj tineri
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile