Antena 3 CNN Conținut plătit Care sunt avantajele jocurilor educative

Care sunt avantajele jocurilor educative

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:26 30 Apr 2022 Modificat la 13:27 02 Mai 2022

Mari sau mici, din pluș sau electronice, cu butoane sau cu touch screen – toate reprezintă o sursă de fascinație.

Tocmai din acest motiv, părinții se pot folosi de ocazie pentru a introduce în viața prichindeilor și jucării educative. Acestea vor aduce distracție și voie bună, dar în același timp vor contribui enorm la bagajul de cunoștințe al celor mici.

Iată care sunt avantajele jocurilor educative și de ce este recomandat să le dăruiești copilului tău!

  • Îl obișnuiesc pe cel mic cu ideea de învățare

Unui copil expus încă din primii ani de viață la jucării și jocuri educative îi va fi mult mai ușor să se adapteaze la grădiniță și la școală. Acesta va fi deja obișnuit să învețe, să aibă răbdare, să asculte, să observe și să găsească posibile soluții la diverse probleme de logică, matematică și nu numai.

Drept consecință, orele și cursurile nu i se vor părea plictisitoare obositoare și dificil de urmărit, ci interesante și chiar captivante.

  • Îl învață noțiuni elementare într-un mod distractiv

Chiar dacă unii profesori pot transforma lecțiile în adevărate experiențe, de cele mai multe ori învățarea noțiunilor elementare este percepută drept greoaie de către cei mici.

Primele interacțiuni cu cifrele, literele și cuvintele scrise pot deveni extrem de plăcute prin intermediul jocurilor. Așadar, caută jocuri cu litere și cifre și încurajează-l pe cel mic să le învețe. Poți opta pentru jocuri cu personaje simpatice, alfabetare colorate și distractive, litere magnetice sau planșe și carduri cu litere asociate cu animăluțe sau flori.

Cu cât cel mic va fi expus mai devreme la astfel de activități, cu atât îi va fi mai ușor la grădiniță și la școală!

  • Îl fac pe micuț mai receptiv la activități ce necesită concentrare

Jocurile educative, de regulă, presupun o atenție sporită a micuțului pentru cel puțin câteva minute. Exersând acest lucru încă din primii ani, copilul tău va avea o capacitate de concentrare mai mare pe viitor, la ore și la cursuri.

Drept urmare, el va fi mai atent, va învăța mai ușor și va avea rezultate mai rapide și mai bune decât dacă nu ar fi luat contact cu astfel de jocuri.

  • Vin în completarea educației formale

Chiar dacă micuțul tău merge deja la grădiniță sau la școală, unde învață lucruri esențiale într-un cadru organizat și oficial, acest lucru nu înseamnă că educația lui trebuie să se oprească în instituțiile de învățământ formal.

Jocurile educative pot reprezenta o extensie a lucrurilor învățate la școală sau o repetiție a lor, care aduce entuziasm și bucurie în loc de plictiseală și frustrare, ca în cazul temelor suplimentare foarte lungi și solicitante.

Astfel, jucăriile educative se pot transforma într-un instrument excelent de fixare a cunoștințelor de bază, dar și de asimilare a cunoștințelor mai complexe sau detaliate.

  • Contribuie la formarea abilităților sociale

Multe jocuri educative presupun cel puțin doi participanți care poartă un dialog. În calitate de părinte, te poți implica în astfel de activități – vei petrece timp de calitate cu micuțul tău, vei contribui la educarea acestuia și, în același timp, îl vei ajuta să exerseze interacțiunea socială.

De asemenea, puteți organiza seri de jocuri educative între prieteni. Invită colegii și amicii prichindelului acasă și creează-le mediul ideal pentru joacă. Astfel, copiii vor învăța să socializeze, să coopereze, să concureze și să lucreze în echipe – skill-uri esențiale și în viața de adult!

Acestea fiind spuse, jucăriile și jocurile educative pot reprezenta o idee excelentă pentru copilul tău, indiferent de vârsta acestuia. Ele completează în cel mai plăcut mod educația formală, ajutându-l pe micuț să devină din ce în ce mai isteț și să aibă din ce în ce mai multe cunoștințe.

Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole