Antena 3 CNN Actualitate Care este starea lui Mario Iorgulescu. Fiul președintelui LPF a produs un accident grav în Capitală

Care este starea lui Mario Iorgulescu. Fiul președintelui LPF a produs un accident grav în Capitală

<1 minut de citit Publicat la 12:46 08 Sep 2019 Modificat la 12:46 08 Sep 2019

Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a fost implicat într-un grav accident în Capitală.

Citește și: Fiul președintelui LPF, accident teribil în Capitală. Imagini exclusive

Accidentul s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orei 3.00.

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, abia își cumpărase o mașină puternică. În timp ce se afla pe Șoseaua Chitilei din București, acesta a pierdut controlul bolidului de lux pe care îl conducea și a intrat în coliziune cu o altă mașină.

Șoferul celeilalte mașini, un tânăr de 24 de ani, a murit pe loc, iar Mario este în stare gravă la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias, Silvius Negoiță, Mario Iorgulescu a fost operat de ugență și se află la Terapie Intensivă.

"A venit în șoc hemoragic, a fost admis imediat în sala de operație, o intervenție chirurgicală în sfera abdominală pentru controlul sângerării, are și contuzii pulmonare forte, a avut o ruptură de vase mari intraabdominale, cu sângerare importantă.

Contuziile pulmonare nu au sancțiune chirurgicală, dar pot apărea complicații în zilele următoare. Este intubat, ventilat mecanic, este în stare gravă, dar stabilă. Următoarele 24-48 de ore sunt foatre importante", a spus Silvius Negoiță, la Antena 3.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole