Vladimir Putin nu are nicico problemă de sănătate, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după ce președintele rus a făcut recent o vizită la spital.
Potrivit Newsweek, Peskov a declarat agenției TASS că vizitele președintelui, în vârstă de 72 de ani, la Spitalul Central Clinic din Moscova sunt pentru „examinări medicale obișnuite” efectuate în scop preventiv.
Putin a menționat anterior că efectuează regulat astfel de controale medicale la spitalul din Moscova.
Într-o sesiune televizată cu ministrul sănătății, Mikhail Murashko, Putin a declarat că medicii îi recomandă să se vaccineze cu medicamente produse local, încurajând rușii să își facă vaccinul antigripal, a relatat Daily Mail joi.
Zvonuri legate de sănătatea liderului rus au apărut frecvent, mai ales după invazia Ucrainei din februarie 2022, imaginea sa de "om puternic" diminuându-se în ultimii ani.
În aprilie 2022, trei agenții de informații din SUA au raportat că Putin ar fi fost tratat pentru un cancer avansat.