Antena 3 CNN Actualitate Social Care este starea copilului tratat cu ciocolată într-un spital din Iași

Care este starea copilului tratat cu ciocolată într-un spital din Iași

1 minut de citit Publicat la 09:59 20 Ian 2018 Modificat la 09:59 20 Ian 2018

Medicii de la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi au salvat viaţa unui copil care la patru ani cântărea cât un bebeluş de nouă luni, după aproape patru luni greutatea acestuia fiind aproape dublată în urma unui tratament în care a fost inclusă şi ciocolata neagră.

Prof.univ.dr Marin Burlea, şeful Clinicii de Gastroenterologie din cadrul Spitalului Sfânta Maria din Iaşi, a declarat, vineri, că starea băiatului în vârstă de patru ani, din comuna Româneşti, este acum stabilă. În luna septembrie, când a fost adus la spital, băiatul cântărea doar şapte kilograme, greutatea unui copil de nouă luni. Datorită eforturilor medicilor, acum cântăreşte 12 kilograme.

„Are mai bine de trei luni de când este în serviciul nostru. În mod surprinzător, şi în acelaşi timp pentru noi, cadrele medicale, evoluează neaşteptat de bine. El a suferit o serie de intervenţii chirurgicale pentru că avea reflux gastro-esofagian sever, pe un fond malformativ. După ce s-a intervenit chirurgical, s-a creat o stenoză foarte restrânsă a esofagului distal. A fost nevoie de o nouă operaţie pentru a-i face dilataţii, cu ajutorul bujiilor Savary, o tehnică care se foloseşte în serviciul de endoscopie intervenţională. În felul acesta i-am oferit posibilitatea să se alimenteze", a declarat prof.univ.dr Marin Burlea.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole