Antena 3 CNN Be EU Care este procedura legislativă în Uniunea Europeană

Care este procedura legislativă în Uniunea Europeană

<1 minut de citit Publicat la 19:06 07 Feb 2017 Modificat la 19:06 07 Feb 2017

În Uniunea Europeană, doar Comisia Europeană poate propune directive și regulamente obligatorii. Propunerile apar însă doar după ce Comisia ascultă opiniile exprimate în Europa, în favoarea sau împotriva unor legi noi. 

În medie, procesul legislativ durează între 12 și 18 luni. Proiectul este apoi trimis Consiliului UE și Parlamentului European. 

Din 2012, cetățenii pot solicita direct noi proiecte de lege, cu condiția să facă o petiție semnată de minimum 1 milion de persoane, din cel puțin 7 țări. 

Uniunea poate adopta legi în domenii precum Mediul, Agricultură, Protecția Consumatorului sau Transport. Statele memebre își păstrează însă dreptul absolut de veto în privința securității sociale, impozitării, afacerilor externe sau apărării. 

După ce se ajunge la un acord, noua lege UE este adoptată oficial, iar statele membre trebuie apoi să o aplice. Există însă cazuri când statele primesc o derogare să aplice legea cu întârziere. Dacă nu o aplică sunt sancționate de către Comisie. Dacă nici după sancțiune nu se aplică noua lege, intervine Curtea Europeană de Justiție, care poate aplica amenzi masive.

Rubrică realizată cu sprijinul unui grant acordat de Parlamentul European

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole