Antena 3 CNN Economic Care este primul lucru pe care trebuie să îl faci când vrei să investești o sumă de bani: ”Oricine poate face asta”

Care este primul lucru pe care trebuie să îl faci când vrei să investești o sumă de bani: ”Oricine poate face asta”

1 minut de citit Publicat la 12:40 19 Aug 2024 Modificat la 12:40 19 Aug 2024

Răzvan Dâlbea, specialist în educație financiară, a explicat în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN care sunt pașii pe care trebuie să îi facă o persoană în momentul în care își dorește să facă o investiție la bursă. Procesul nu este deloc unul greu, însă nimic nu trebuie făcut ”după ureche”. 

”Primul pas pe care ar trebui să-l facă o persoană care vrea să investească este să se educe. Avem astăzi acces la o mulțime de informații.

În cursurile mele primesc o mulțime de întrebări legate de investiții, și tuturor le spun că răspunsul la întrebare este educația. Practic trebuie să te educi ca să găsești răspunsul la această întrebare”, spune trainer-ul. 

Iar următorul pas este stabilirea obiectivului

”Este foarte important ca fiecare persoană să își definească obiectivul, să înțeleagă de ce vrea să învețe, de ce vrea să investească, pentru ca mai departe să-și poată construi un plan pe baza obiectivului și să meargă în zona care i se potrivește”, mai explică el. 

Și poate cel mai important lucru este decizia de a acționa. 

”Lumea aceasta a investițiilor este extrem de vastă, oricine poate să-și găsească locul, atâta timp cat merge în zona care i se potrivește. Informația este zero fără acțiune. În primul rând trebuie să conștientizezi, trebuie să-ți construiești planul și apoi să acționezi. Trebuie să faci câte un pas în față. Nimeni nu s-a născut învățat, fiecare a pornit cu un prim pas. La fel este și în investiții”, a concluzionat Răzvan Dâlbea în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole