Antena 3 CNN Coronavirus Care e țara ce a început să testeze un vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de Universitatea Oxford, pe mii de oameni

Care e țara ce a început să testeze un vaccin împotriva COVID-19, dezvoltat de Universitatea Oxford, pe mii de oameni

Claudia Simion
1 minut de citit Publicat la 14:40 25 Iun 2020 Modificat la 14:40 25 Iun 2020

Vaccinul dezvoltat de Oxord, în colaborare cu laboratorul AstraZeneca, e considerat unul dintre cele mai promițătoare dezvoltate până în momentul de față.

Până acum, vaccinul cunoscut sub denumirea de ChAdOx1 nCoV-19 a fost testat în Marea în Britanie, iar săptămâna aceasta va fi încercat și în Africa de Sud.

Primii care au dorit să fie voluntari sunt chiar cei care lucrează în domeniul sănătății, medici și asistente, ambulanțieri, care au vârste cuprinse între 18 și 55 de ani. În total, vor participa la teste aproape 2.000 de cadre medicale din Brazilia.

Ministrul Sănătăţii din Brazilia, Eduardo Pazuello, a declarat că Brazilia este pe cale de a semna un contract cu Oxford pentru producerea locală a acestui vaccin. Brazilia a fost aleasă pentru aceste teste fiindcă acolo, spre deosebire de alte țări, numărul cazurilor de coronavirus este în continuare în fază ascendentă, potrivit timesnownews.

De asemenea, Guvernul din Sao Paulo a anunțat, în urmă cu două săptămâni, că încheie un acord cu un laborator chinez pentru producerea altui vecin, ce urmează să fie testat pe circa 9.000 de voluntari brazilieni.

Brazilia, aflată pe locul 2 în lume la numărul de infectări și de decese

În ceea ce privește numărul mare al cazurilor pozitive de coronavirus și al deceselor, Brazilia se află pe locul doi în lume. Până în acest moment, în Brazilia s-au înregistrat 1.188.631 de infectări și 53.830 de decese. S-au vindecat până acum 660.469 de persoane.

La nivel mondial, bilanțul infectărilor a ajuns la peste 9 milioane și jumătate. În total, au murit 482.923 de persoane, iar 4.754.755 s-au vindecat, arată Universitatea Johns Hopkins.

 

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole