Antena 3 CNN Life Sănătate Cardiologul din Brașov, arestat 30 de zile pentru șpagă: ”Nu s-a ferit de nimic. A luat banii, i-a băgat în buzunar”

Cardiologul din Brașov, arestat 30 de zile pentru șpagă: ”Nu s-a ferit de nimic. A luat banii, i-a băgat în buzunar”

Andreea Cigolea
<1 minut de citit Publicat la 10:49 04 Noi 2021 Modificat la 11:17 04 Noi 2021

Doctorul a fost prins de oamenii legii în timp ce lua 8.000 de lei mită pentru o operaţie. Cardiologul Sorin Baloș a fost prins marţi, când lua banii, pentru a face o intervenţie chirurgicală.

Mai luase încă 2.000 lei, "avans", pentru aceeaşi intervenţie, pentru că iniţial ceruse 10.000 de lei.

La sfârşitul lunii trecute, bărbatul a aflat că mătuşa sa are nevoie de o operaţie la inimă, un triplu bypass coronarian. Când a ajuns la doctor, i s-a spus că pentru asta trebuie să fie dispus să plătească.

”Marţi a fost internată, marţi a cerut banii. A specificat: pentru personalul care l-a ajutat în operaţie! Ne-am întâlnit cu doctorul la spital, i-am dat o parte din bani şi i-am explicat că nu putem face rost de toţi banii. A spus că nu este nicio problemă, la control se va rezolva. Ne-a băgat pe holuleţ şi acolo nu s-a ferit de nimic. A luat banii, i-a băgat în buzunar", povestește denunțătorul, informează Observator.

Medicul a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă și a fost deja contestată de procurori.

Etichete: Sorin Baloș medic
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole