"Iubiți credincioși,
Sărbătorim cu bucurie Naşterea şi arătarea în trup a lui Dumnezeu, Taina întrupării şi descoperirea dragostei Sale pentru noi: S-a coborât din ceruri, S-a întrupat de la Spiritul Sfânt, din Maria Fecioară, şi S-a făcut om. Dumnezeu iubește lumea și îi iubește pe oameni. Dumnezeu iubește lumea aceasta în care trăim și îi iubește pe oamenii concreți ai zilelor noastre. Nu este o iubire nostalgică a unei omeniri abstracte. Dumnezeu a intrat în timpul oamenilor. A pășit pe pământul nostru. De aceea, nu există moment al istoriei sau loc de pe pământ care să nu fie plin de prezența lui Dumnezeu. Istoria omenirii întregi a primit o direcție nouă odată cu nașterea Fiului. Așa cum Sfântul Părinte Papa Francisc ne-a amintit la Sanctuarul din Greccio – Italia pe 1 decembrie 2019: „Domnul ne-a făcut din pământ, suntem pământ, dar El s-a îndrăgostit de pământul nostru. Este mărturia de iubire a lui Isus. Sărăcia Sa, înjosirea Sa”.
Dumnezeu se face om pentru ca omul să îl poată întâlni pe Dumnezeu. Și făcându-se om, Dumnezeu cunoaște gândurile și năzuințele oamenilor. Cunoaște dorurile noastre cele mai ascunse, lacrimile noastre, nevoia de a fi înțeleși, bucuria de a fi alături unii de ceilalți. Pe toate le cunoaște Isus, El care a venit pentru a fi împreună cu ai Săi. Praznicul Crăciunului ne reamintește că Dumnezeu este aproape, este chiar în mijlocul nostru. Cristos este cu adevărat în mijlocul nostru! Și nu doar ne este aproape, ci pășește și astăzi pe străzile satelor și orașelor noastre, precum pășea odinioară pe drumurile din Galileea. Dumnezeu se face trup, se face om. Dumnezeu este viu și trăiește viața oamenilor în mijlocul poporului Său. Prezența Lui nu mai este una pur spirituală, metafizică, ci începând cu Noaptea Sfântă se lasă atins, înfășat, mângâiat.
De Crăciun, Tatăl Cel din ceruri se uită la chipul oamenilor și în ei îl vede pe Fiul Său. Cu toții suntem fiii preaiubiți ai Celui care „Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor”(Filipeni 2,6-7). Asemenea nouă, întru toate asemenea nouă, „afară de păcat” (Evrei, 4,15). Dumnezeu se face Om, iar Cuvântul Său cel nepătruns se face înțeles de către toți oamenii, fiindcă Cuvântul Însuși devine Om. Cu toții auzim și ascultăm Cuvântul rostit de Isus, Vestea cea Bună, cea mai bună Veste pe care omenirea a primit-o vreodată: Dumnezeu este cu noi – Emanuel. Dumnezeu S-a întrupat prin lucrarea Spiritului Sfânt în sânul Fecioarei Sfinte din Nazaret, făcând văzut chipul Dumnezeului celui nevăzut (Coloseni 1,15). Firea cea căzută este îmbrățișată de Creatorul și își reprimește demnitatea dintru începuturi. Firea oamenilor și rănile cuielor sunt purtate de Mielul lui Dumnezeu în sânul Preasfintei Treimi, arătându-ne astfel tuturor calea și direcția spre adevărata noastră patrie.
Cel care „este deasupra tuturor” (Ioan 3,31) coboară la noi în această Noapte Sfântă, când „mărirea Domnului a strălucit” păstorilor înfricoșați (Luca 2,9). Glasul Cerului a rostit atunci un îndemn ce răsună peste milenii: „Nu vă temeţi. Vi s-a născut azi Mântuitor” (Luca 2,10-11). În sânul preacurat al Fecioarei Maria, Cel ce S-a născut din Tată fără de mamă primește trup plăpând. El, Isus, Cuvântul Veșnic, Fiul Mariei, fratele nostru. El, Cel profețit de veacuri vine aproape neobservat în negura timpului, arătat fiind de steaua cea misterioasă care lumina cu razele ei acea iesle spre care tind toate năzuințele omului. Fiindcă doar în brațele acestui Prunc ne vom găsi adevărata odihnă. Precum a rostit Sfântul Apostol Petru în mijlocul valurilor: „Doamne, porunceşte-mi să vin la Tine” (Matei 14,28). Pruncul din iesle are încredere în noi și ne cere să trăim Evanghelia Lui, să luptăm pentru ea. Așa cum le scria tinerilor pe 13 octombrie 1948 fericitul martir Ioan Suciu: „Luptați pentru ce avem mai scump pe acest pământ. Luptați pentru patrimoniul de adevăr veșnic și de Lumină; luptați pentru singurul mijloc de mântuire. Biserica lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu”.
Iubiți frați întru Cristos,
Sărbătoarea Nașterii Domnului ne îndeamnă să ne încredem în făgăduința de iubire a lui Dumnezeu, făgăduință care nu dispare în faţa răutăţii omului, în faţa disperării şi a morţii, ci ea singură ne dăruiește pacea și mântuirea. Dumnezeu crede în noi, iar această credință depășește hotarele morții. În fața îndoielilor noastre și a puținei noastre credințe, Dumnezeu cel Întrupat ne spune prin glasul profetului Isaia că purtăm semnul Lui: „Iată, te-am însemnat în palmele Mele!” (49,16).
Casele noastre sunt chemate să devină Betleem – Casa Pâinii. Pâinea Vieții se face nutremânt acolo în ieslea străină și rece, pentru a sătura omenirea înfometată de pâine, de dreptate, de adevăr, de lumină. De aceea, viața noastră este precum drumul magilor. Orbecăind, Îl căutăm și noi înfrigurați pe Cel care poate să dea odihnă sufletelor noastre. Și ne mirăm poate că nu Îl găsim. Cutreierăm prin palatele Irozilor, ale celor mari și importanți din lumea de astăzi. Îl căutăm prin leagănele de mătase unde credem că se cuvine să își plece capul Împăratul Măririi. Însă Mesia nu este acolo. Fiindcă, dacă necunoașterea lui Dumnezeu aduce neliniște și deziluzii, recunoașterea Lui ne aduce pace și mângâiere. Mesia este și rămâne alături de cei de pe urmă, de cei săraci, de cei marginalizați. Da, Pruncul din ieslea animalelor a fost, este și va fi mereu incomod și deranjant pentru cei care pretind a fi din „lumea bună”. Și cu El împreună, toți cei marginalizați, oropsiți și excluși. Pruncul culcat pe paiele reci a venit tocmai pentru aceștia, pentru a-i așeza pe ei în centru, pentru a le spune tuturor că a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor. „El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi” (2 Corinteni 8,9).
Isus a venit pe pământ pentru a ne vorbi despre Dumnezeu, despre oameni şi despre îngeri, despre păcat şi despre mântuire, despre iertare, despre viaţa veşnică, despre iubirea aproapelui și a dușmanului, despre umilință, despre credință. A venit pentru a ne spune că nu suntem abandonați răutății și ghearelor morții, ci suntem meniți „să împărățim veșnic împreună cu Cristos”, precum ne învăța călugărul Mihai de la Prilog. Puterea noastră, speranța și bucuria noastră este El, Isus, Pruncul din ieslea Betleemului. El, care a descoperit ochilor și inimilor oamenilor Chipul cel nevăzut al lui Dumnezeu.
Crăciunul ne cheamă să fim sinceri precum păstorii, hotărâți precum magii, iubitori precum Maria, încrezători precum Iosif. Și mai ales ne cheamă să ne apropiem și să ne închinăm cu credință mare îngenuncheați în fața Unsului lui Dumnezeu, care este aproape oamenilor de bunăvoire, tuturor celor care îl caută cu inimă curată. Pruncul Divin, Cel Ce „face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți“ (Matei 5,45), se lasă atins de mâinile oamenilor. Isus dorește să se nască și să sălășluiască în inimile omului de astăzi, ale omului atât de rănit și de fragilizat de încercările și de catastrofele de zi cu zi. Fiindcă „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16).
Dragi credincioși,
În aceste zile binecuvântate, ne amintim cu emoție de versurile care exact acum 30 de ani răsunau pe străzi în Timișoara și în toată România: „Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni”. Da, vino Doamne, să vezi ce am făcut din Libertatea după care am suspinat zeci de ani și pe care Tu ne-ai dăruit-o, plătită cu preț scump de sânge nevinovat. Sângele celor uciși pentru credință și pentru libertate strigă către ceruri și ne obligă să luăm atitudine când drepturile și libertățile celor mici și neajutorați sunt nesocotite. Ei, martirii din închisori și cei uciși la Revoluție au înțeles că nu trebuie să ne temem de cei care ucid trupurile. Plăgile avorturilor, a exploatării ființelor umane și a segregărilor de orice fel sunt de asemenea tot atâtea păcate pentru care îi cerem Pruncului Divin iertare și îndurare.
Precum ne-a îndemnat Sfântul Părinte Papa Francisc pe 2 iunie 2019 la Blaj pe Câmpia Libertății, cu ocazia beatificării episcopilor noștri martiri greco-catolici: „Fiți mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să aibă întâietate fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor, punând accent pe fraternitatea de sânge care își găsește originea în perioada de suferință în care creștinii, divizați de-a lungul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiați și mai solidari”.
Vino Doamne să mângâi atâția orfani și văduve din satele și orașele noastre tot mai îmbătrânite. Vino Doamne și trimite Îngerii Tăi sfinți spre a ne aduce și nouă Vestea cea Bună că Tu ești cu noi. Adu-ți aminte Doamne de jertfa martirilor și a mărturisitorilor noștri, și pentru vredniciile lor trimite-ne pace și belșug de haruri. Ochii Tăi senini, Pruncule iubit, au culoarea Paradisului. Și în acești ochi, ne oglindim cu toții, fiii lui Dumnezeu, fiii lacrimilor Maicii Tale.
Dimpreună cu Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, Preasfinția Sa Claudiu, Vă dorim tuturor sărbători binecuvântate!".