Antena 3 CNN Politică Caravana Antena 3 CNN Caravana „Antena 3 CNN e aici” a ajuns la o stână din vârful muntelui Rarău. Ce vor oamenii de la viitorul președinte

Caravana „Antena 3 CNN e aici” a ajuns la o stână din vârful muntelui Rarău. Ce vor oamenii de la viitorul președinte

de Sabrina Preda    |    Sergiu Cora    |   

Caravana Antena 3 CNN a ajuns în Suceava, pe muntele Rarău, unde l-a întâlnit pe baciul Gheorghe. În mijlocul naturii și al aerului curat de munte, acesta ne-a povestit despre meseria sa, despre locurile de care este legat, dar și despre așteptările pe care le are de la viitorul președinte.

Vârful munților Rarău, locul în care cei de la oraș vin pentru liniște și relaxare. Fug de aglomerație, de griji și de probleme și se minunează de frumusețile și oamenii locului. Oamenii din zonă sunt primitori și calzi, sunt gospodari și pricepuți, dar aproape nimeni, niciodată, nu-i întreabă cum reușesc ei să-și ducă viața de zi cu zi.

Cei mai mulți au fost mineri în minele de uraniu din zonă, mulți nu au mai apucat pensia, iar cei care au ajuns să o primească s-au trezit cu ea înjumătățită peste noapte. Cine n-a săpat în adâncul munților, colindă crestele cu turmele de oi și vaci, așa cum o făceau străbunicii. Așa l-am întâlnit și pe baciul Gheorghe, la stână, muncind din greu pentru supraviețuire.

”E muncă foarte grea la țară”

Nea Gheorghe e obișnuit cu traiul simplu de la țară. Și îi place. Nu ar da viața de la țară pentru traiul de la oraș și și-ar dori ca generațiile care vin din urmă să-i urmeze exemplu, însă are un regret: tinerii pleacă în străinătate pentru un trai mai bun.

„Turiștii sunt foarte încântați de zonă. Și știți care e cea mai mare problemă? Peste vreo câțiva ani se vor pierde tradițiile și e păcat. Tineretul nu mai lucrează, nu mai vrea să lucreze în domeniul ăsta. Pleacă în străinătate, în afară. Avem mulți și de la noi din sat. E muncă foarte grea la țară și față de ce e în afară e altceva”, spune baciul Gheorghe.

Conform datelor obținute în urma ultimului recensământ, în jur de 60.000 de locuitori ai județului Suceava au luat drumul străinătății, iar cei care au rămas fac munca de jos, de care cei tineri fug.

„Generația din ziua de azi nu se mai ocupă de creșterea animalelor”

Brânza, un produs care începe să devină o raritate. O brânză pe care dacă străinii ar avea-o, s-ar bate să o promoveze și să o ducă la rangul de delicatese, i-ar atesta originea și ar face-o vedetă peste tot în Europa. Aleșii noștri însă nu par prea interesați de micii crescători de animale. 

„Știți cu ce problemă se confruntă lumea? Animalele dispar. Prima cauză este că nu sunt oameni, iar a doua problemă este că generația din ziua de azi nu se mai ocupă de creșterea animalelor. E ca la armată aici: te trezești la 4 și muncești cât e ziua de lungă”. 

„Nu mai avem nicio speranță”

Chiar dacă se declară un om simplu, știe ce înseamnă puterea unui vot.

Întrebat dacă merge la vot, nea Gheorghe a răspuns clar și răspicat: „DA. Poate doar dacă am treabă aici, la stână, atunci nu merg.”

„Nu mai avem nicio speranță, nu cred că o să mai fie vreun om care să ne aducă înapoi unde am fost”, spune el.

Dar chiar și așa, speranța, uneori nespusă, este simțită. Zona în care are nea Gheorghe stână este împărțită între trei comune, iar la alegerile prezidențiale din 2019, în turul doi, în comuna Crucea, prezența la vot a fost de 51,25%. În Dorna-Arin, peste 56 de procente, iar în Pojorâta 60,58%. Klaus Iohannis a fost votat atunci în zonă cu un procent de peste 65%.

„L-am văzut de două ori vorbind. Mai mult a stat în afară decât în România”

Întrebat ce părere are despre președintele Klaus Iohannis, nea Gheorghe a răspuns: „Dumnezeu știe, l-am văzut de două ori vorbind. Mai mult a stat în afară decât în România. 

Cât despre cel care ar ajunge președinte, nea Gheorghe spune că „ar trebui să țină cu poporul român, să ajute cât de cât lumea, mai ales asta care muncește mai de jos, care produce”.

Ar vrea ca noii aleși să nu vadă doar viața reală din România, ci să pună umărul la muncă. 

„Degeaba vii între oameni dacă nu-i asculți. Nu poți ține minte tot ce zic oamenii, dar măcar să iei notițe”.

Cu alte cuvinte, să fie ascultat și el, și alții ca el și toți care până la urmă îl pun pe acest ales în fruntea țării.

„E din ce în ce mai greu, toate se scumpesc, toate prețurile sar peste tot, banii sunt tot aceeași, viață e mai scumpă”.

Nu are mari speranțe după alegeri. 

„Nu cred că se schimbă nimic. Abia atunci o să vină greul. După ce s-a așezat fiecare... nu te mai cunoaște”, a încheiat nea Gheorghe.

 

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile