Peste 35 de tone de cocaină în valoare de 2,6 miliarde de euro au fost confiscate în Germania înainte de Campionatul European de Fotbal. Drogurile care veneau din America Latină urmau să fie vândute pe teritoriul Europei.
Poliţia Germană a publicat imagini de la cea mai mare captură din istoria ţării. Operaţiunea Plexus s-a desfăşurat pe teritoriul a 7 regiuni din Germania şi a dus la confiscarea a zeci de tone de cocaină. Drogurile care valorau aproape 3 miliarde de euro au ajuns în două mari porturi din Europa.
"În cadrul investigațiilor, care au fost inițiate în mai 2023 în urma unui pont din partea autorităților columbiene de aplicare a legii, au fost identificate și inspectate în total nouă containere maritime. În total, în timpul acestor controale au fost confiscate aproximativ 35,5 tone de cocaină, din care aproape trei tone au fost confiscate în Ecuador, alte opt tone în portul Rotterdam și restul de aproape 24,5 tone în portul Hamburg", a declarat Julius Sterzel, Procuror General.
Şapte persoane au fost arestate preventiv în acest dosar. Este vorba despre cetăţeni germani, turci, bulgari şi ucraineni, azeri şi marocani. Conform autorităţilor din Dusseldorf există mai mulţi suspecţi care nu au fost încă identificaţi. Traficul de dorguri ar fi fost ascuns în spatele unor firme fantomă din Turcia.
Suspecții sunt acuzați că au importat cantități mari de cocaină din America Latină în Europa între aprilie și septembrie 2023, cu complici încă necunoscuți care s-ar afla în Turcia. Ei ar fi transportat cocaina în zece containere maritime și ar fi ascuns-o printre lăzi de fructe și alte bunuri legale.
Pe lângă cele 35 de tone de cocaină confiscate, care au fost distruse în Germania procurorii au găsit sume importante de bani şi bunuri de lux despre care se crede că au fost obţinute din traficul de droguri.