Trei persoane bănuite că ar fi cultivat și deținut mai multe plante de cannabis au fost ridicate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov și procurorii D.I.I.C.O.T. –S.T. București, informează
Poliția Română.Cei în cauză, trei bărbați cu vârste între 22 și 33 de ani, sunt bănuiți că ar fi înființat și întreținut o cultură indoor de cannabis, în județul Călărași.
În urma perchezițiilor efectuate, ieri, la locuințele celor trei, au fost depistate și ridicate 4,135 kg. de cannabis porționate în vederea comercializării, 20 de plante de cannabis uscate, cu greutatea de 2,4 kg., 4 telefoane mobile și 5.500 de lei.
Cei în cauză au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. București, unul dintre bărbați fiind reținut. Toți cei în cauză sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc, în modalitatea cultivării și deținerii în vederea vânzării.
În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul B.S.I.J. ,,Vlad Țepeș”.